Asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA Italia S.p.A. – RETTER Projectmanagement, care a castigat contractul pentru proiectarea si executia Lotului 1 al A0 Nord cu pretul de 815.075.249,74 lei fara TVA, s-a apucat serios de treaba pentru a finaliza cei 17,6 kilometri ai acestui segment de drum pana la finalul anului 2026.
Lotul 1 al A0 Nord, km 2+500 – km 20+000, este ultimul tronson din Autostrada Bucurestiului A0 pe care nu erau incepute lucrarile.
Secretarul de stat in Ministerul Transporturilor Irinel Scriosteanu a efectuat miercuri, 26 martie 2025, o vizita pe santierul Lotului 1 al Autostrazii Bucuresti A0 Nord pentru a vedea care este stadiul lucrarilor, dat fiind ca a fost demarata executia pe acest tronson la inceputul lunii martie 2025.
„Am intrat pe ultima zona, in asa fel incat, la finalul anului viitor sa putem circula pe toti cei 102 kilometri ai Autostrazii Bucurestiului”, a precizat Irinel Scriosteanu.
Aflam astfel ca au fost demarate lucrarile de forare a celor 300 de piloti aferenti pasajului de 650 m care va supratraversa raul Colentina, CF 300 Bucuresti – Ploiesti (linie dublu electrificata) si CF Mogosoaia – Buftea (care face legatura cu centura Capitalei), secretarul de stat Irinel Scriosteanu fiind martorul forarii primului pilot.
„Acesti piloti fortati sunt baza oricarui pasaj, orcarei structuri pe care o construim in acest sistem. In fiecare foraj care se executa se introduc aceste armaturi metalice care sunt realizate special pentru fiecare foraj in parte. Aici foram aproximativ la 18 metri fiecare pilot. aceasta adancime variaza in functie de natura terenului. Atunci cand s-au facut studiile geotehnice s-a stabilit de catre proiectanti care este adancimea si dimensiunea pilotilor, in sensul diametrului. Aici foram piloti de 1200, adica 1,2 metri”, a subliniat secretarul de stat in Ministerul Transporturilor, Irinel Scriosteanu.
Astfel, iata care estre stadiul lucrarilor, conform informatiilor oferite de oficial din teren:
„La acest moment:
– au inceput lucrarile de forare a primului pilot din cei 300 piloti (cu o lungime cumulata de 5454 m) aferenti pasajului peste raul Colentina, CF 300 Bucuresti – Ploiesti si CF Mogosoaia – Buftea, pasaj cu o lungime de 650 m;
– pe acest lot, avem un total de 760 piloti, cu o lungime cumulata de 12584 m;
– continua amenajare drumurilor tehnologice de acces;
– continua lucrarile de instalare a statiei de beton in organizarea de santier din zona nodului rutier cu DN7;
– se executa lucrarile de decopertare a stratului vegetal pe viitorul corp al autostrazii”.
Printre lucrarile principale prevazute in contract executat de Asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA Italia S.p.A. – RETTER Projectmanagement sunt prevazute:
– pasaj peste CF101 Bucuresti – Pitesti DN7, cu o lungime de 733 m
– pasaj peste raul Colentina, CF 300 Bucuresti – Ploiesti si CF Mogosoaia – Buftea, cu o lungime de 650 m
– noduri rutiere la intersectiile cu DN7 si DN1A
– poduri pe autostrada peste raul Dambovita (km 2+999) si peste raul Baldana (km 4+024)
Traseul Lotului 1 Nord se afla intre A1 si DN1, de la #Dragomiresti la Corbeanca si are o lungime de 17,5 km, iar amplasamentul lucrarilor este situat pe teritoriul judetului Ilfov, pe raza unitatilor administrativ teritoriale Dragomiresti-Vale, Buftea, Mogosoaia, Corbeanca si pe teritoriul judetului Giurgiu, pe raza localitatilor Joita si Sabareni.
Durata contractului este de 22 luni pentru perioada de executie a lucrarilor.
Acest lot intregeste Coridorul de Transport Pan-european nr. IV (Constanta – Nadlac)