PRECIZARI PRIVIND AUTOSTRADA UNIRII A8 MOTCA IASI UNGHENI – CNIR actualizeaza informatiile de pe traseu

Precizari de pe A8 venite din partea CNIR: „Avand in vedere informatiile eronate si trunchiate, diseminate in spatiul public privind situatia tronsoanelor 3, 4 si 5 ale Autostrazii Unirii-A8, sectiunea Targu Neamt (Motca)-Letcani-Iasi-Ungheni”, Compania Nationala de Investitii Rutiere a tinut sa faca publice urmatoarele precizari :

-Autostrada ,,Unirii A 8” este un proiect pe care Compania Nationala de Investitii Rutiere il trateaza cu maxima responsabilitate. Pentru accelerarea obiectivului, in ultimele luni, Compania a lansat in licitatie pentru proiectare si executie cinci loturi/tronsoane ale Autostrazii Unirii, cu o lungime de 143 de kilometri si o valoare de aprox. 25 miliarde lei, iar pentru al saselea (tronsonul 2) anuntul urmeaza sa fie publicat in SEAP, fiind in curs verificarea documentatiei la Agentia Nationala pentru Achizitii Publice- ANAP. Pentru trei dintre cele cinci loturi ale Autostrazii A 8, ofertele au fost deja deschise, iar comisiile CNIR lucreaza la evaluarea ofertelor primite.

Informatiile privind finalizarea documentatiilor pentru loturile 3,4 si 5 (sectiunea Leghin-Iasi-Ungheni) si intarzierea transmiterii documentatiei catre Consiliul de Administratie al CNIR sunt false!

Documentele pentru avizarea in Consiliul de Administratie a procedurii de lansare in licitatie a celor trei tronsoane, de la Letcani la Ungheni sunt in pregatire in cadrul CNIR si inca nu au fost finalizate.

Documentele supuse avizarii Consiliului de Administratie trebuie sa precizeze obligatoriu valoarea estimata a fiecarui tronson, motiv pentru care este cu atat mai importanta verificarea conformitatii de catre directiile de specialitate, in vederea obtinerii Vizei de Legalitate.

Intocmirea documentatiilor de achizitie inseamna un set de documente, precum finalizarea Caietelor de sarcini/Cerintele Beneficiarului, aprobarea Strategiei de Contractare si obtinerea Vizei de Legalitate. Toata aceasta documentatie trebuie realizata in mod riguros, cu responsabilitate tehnica si financiara, cu respectarea termenelor legale si fara presiuni care au ca scop doar promovarea imaginii personale.

Spre exemplu, Studiul de fezabilitate pentru sectiunea Motca-Iasi-Ungheni includea 4 tronsoane, dar pentru a adapta proiectul la situatia de fapt, si anume intrarea in etapa de proiectare a Podului peste Prut de la Ungheni (frontiera Republica Moldova), documentatia a fost actualizata prin includerea unui nou tronson, tronsonul 5, care sa asigure conexiunea viitorului Pod la reteaua existenta, cu prioritate, pentru a nu exista un decalaj intre proiectul Podului peste Prut si cel al sectiunii de autostrada din zona Ungheni. Tronsonul 5, Golaiesti-Vama (pod peste Prut la Ungheni) cu o lungime de 2,77 kilometri, va avea o durata de realizare de 18 luni, din care 6 luni pentru etapa de proiectare si 12 luni pentru etapa de executie lucrari. Totodata, CNIR a promovat solutii pentru legatura tronsonului 1 din Autostrada -A 8 la Autostrada Moldovei -A 7 (nod Turbion) si construirea segmentului de autostrada care va functiona ca o centura a localitatii Podu Iloaiei, inainte de finalizarea intregului tronson 2.

Resursele Companiei nu se pot concentra exclusiv pe pregatirea documentatiilor necesare lansarii licitatiilor pentru cele trei tronsoane din A 8. Departamentele de specialitate au reusit, prin implicare si un ritm sustinut (inclusiv peste program), in ultimele luni, lansarea licitatiilor pentru contracte de investitii de aproape 40 de miliarde lei, iar in prezent deruleaza si activitatile specifice de evaluare pentru procedurile deja lansate, activitati care necesita timp. Astfel, comisiile de licitatie evalueaza oferte pentru contracte de aprox. 25 de miliarde lei.

In ceea ce priveste intarzierea proiectelor, precizam ca, inca de anul trecut, Conducerea Executiva a CNIR a inaintat, spre aprobare, catre Consiliul de Administratie, mai multe proiecte, care insa, nu au fost avizate :

1.Autostrada Unirii A 8, Lotul 1 B Miercurea Nirajului-Sarateni

Pentru supervizarea lucrarilor de proiectare si executie pe Lotul 1 B (urmeaza sa fie preluat de la CNAIR), Consiliul de Administratie a respins procedura pe 4.11.2024.

2.Autostrada Unirii A 8, tronsoanele 1 si 2 (Motca-Targu Frumos-Letcani)

Pentru supervizarea lucrarilor, Notele de aprobare CA sunt depuse la Secretariatul CA din 29.11.2024. Au fost incluse pe ordinea de zi a Consiliului de Administratie din data de 18.12.2024, iar ulterior, retrase.

3.Autostrada Unirii A 8, tronsoanele 3, 4 si 5 (Letcani-Iasi-Ungheni)

Pentru supervizarea lucrarilor de proiectare si executie pe tronsoanele 3, 4 si 5 ale Autostrazii Unirii- A8, Notele de aprobare CA sunt depuse la Directorul Economic-Financiar inca din 23.12.2024.

4.Drum Expres Filiasi-Targu Jiu

Pentru supervizarea lucrarilor de proiectare si executie ale loturilor 4, 5 si 6 ale Drumului Expres Filiasi-Targu Jiu, Notele de aprobare in CA sunt depuse la Secretariatul CA inca din 6.12.2024, au fost incluse pe Ordinea de zi din 18.12.2024, dar ulterior, retrase.

5. Drum Expres Bacau-Piatra Neamt

Pentru supervizarea lucrarilor de proiectare si executie pe Drumul Expres Bacau-Piatra Neamt, Nota de aprobare CA este depusa la Consiliul de Administratie inca din 28.11.2024.

Articolul precedentGIRATORIUL ALTFEL DE LA BRASOV – Cel mai atipic giratoriu romanesc va face legatura intre Varianta Brasov, drumul de legatura cu Aeroportul Brasov si viitoarea autostrada Brasov – Fagaras
Articolul următorFABRICA DE GRINZI DE LA SIBIU A INTRAT IN PRODUCTIE – Cristian Pistol: „Asocierea de constructori turci Mapa-Cengiz va produce in aceasta fabrica 1.059 grinzi din beton necesare pe traseul sectiunii de autostrada dintre Boita si Cornetu”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.