AVANS LA PRIMUL NOD RUTIER TURBION DIN ROMANIA – Lucrarile la nodul rutier dintre autostrazile A7 si A8 in lungime de 2 kilometri mobileaza sute de muncitori si utilaje

Secretarul de stat in Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, Irinel Scriosteanu, a efectuat o vizita pe Autostrada Moldovei A7 Bacau – Pascani pentru a vedea care este stadiul lucrarilor pe Lotul 3 Mircesti-Pascani si Lotul 2 Tifesti-Gheraiesti. Mai exact, pentru a vedea cum avanseza lucrarile la primul si cel mai mare nord rutier turbion din Romania.

Nodul rutier dintre autostrazile A7 si A8 este localizat la sud de Pascani, pe raza U.A.T.-urilor Stolniceni-Prajescu si Pascani, se va intinde pe o lungime de cca 2 km si o suprafata de 220 hectare si va cuprinde, in principal 8 bretele, proiectate la viteza de 80 km/h. 12 pasaje (8 pasaje aferente A7 si 4 pasaje aferente A8) si 5 podete.

Lucrarile acestui nod rutier de tip turbion fac parte din Lotul 3: Mircesti (jud.Iasi)- Pascani (jud.Iasi), care are o lungime de 28,09 km si prevede constructia 3 noduri rutiere, 7 poduri, 2 pasaje si 32 de podete.

Valoarea contractului este de 1,76 miliarde lei, fara TVA, finantare asigurata din fonduri europene nerambursabile prin PNRR, iar durata contractului este de 30 luni.

Pe santier, secretarul de stat Irinel Scriosteanu a constatat ca „Antreprenorul are un ritm bun de lucru si o mobilizare de muncitori (481 persoane) si utilaje (265) eficienta, fapt ce va asigura finalizarea acestui lot în termenul contractual, chiar daca in ultima perioada temperaturile scazute au dus la suspendarea unor categorii de lucrari”.

Stadiul este urmatorul:

– se executa lucrari de umpluturi, fiind realizati 680.000 mc pe Lotul 2 si 700.000 mc pe Lotul 3;

– se executa lucrari de consolidare terasamente (perna loess, scarificare si stabilizare cu lianti hidraulici);

– se executa lucrari de realizare a stratului de forma din balast pe corpul autostrazii;

– se lucreaza la realizarea podetelor situate atât pe aliniamentul autostrazii, cât si în zonele adiacente (zona nodurilor rutiere);

– continua forarea, armarea si turnarea pilotilor aferenti structurilor existente pe cele doua loturi, inclusiv ai nodului rutier turbion de la intersectia autostrazilor A7 x A8;

– se lucreaza la toate cele 12 pasaje aferente nodului rutier turbion A7 x A8;

– în paralel, se executa lucrari de realizare a structurilor aferente celor 5 noduri rutiere existente pe aceste loturi (Roman Nord, Roman Vest, Mogosesti Siret, A7 x A8, Pascani);

– se executa lucrari de relocare a retelelor de utilitati publice (gaz, telecomunicatii, electrice, apa si canal).

Conform precizarilor secretarului de stat Irinel Scriosteanu, Autostrada A7 este prevazuta in Programul Investitional 2021-2030 elaborat pentru dezvoltarea infrastructurii de transport din Romania, elaborat si aprobat de guvern în perioada 2020-2021, la finalul celor 13 loturi unind Moldova de Muntenia si prin infrastructura rutiera.

Autostrada Bacau – Pascani, lot 3 Mircesti – Pascani
Antreprenor: ASOCIEREA S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L.
Lungime Lot 3: 28,094 km;
Data semnare contract: 15.02.2023
Durata executie: 30 luni;
Valoare contract: LOT 3: 1,76 miliarde de lei fara TVA;
Sursa de finantare: fonduri europene nerambursabile – PNRR

Articolul precedentCHINEZII TERMINA VARIANTA OCOLITOARE A ZALAULUI DUPA 4 ANI – CNAIR anunta finalizarea celei de-a doua etape a Variantei ocolitoare a municipiului Zalau. Proiectul are o lungime totala de 5,5 km si a costat 48 milioane euro
Articolul următorSE VEDE LUMINA DIN ALINA – Primul tunel de autostrada montana este aproape finalizat. Tunelul Alina de pe Autostrada A1 Sibiu-Pitesti va fi forat in integralitate saptamana viitoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.