Drumul judetean 107I din judetul Alba, cunoscut sub denumirea Transapuseana, a fost finalizat si va fi receptionat la sfarsitul lunii septembrie, noteaza Ziarul Unirea, care citeaza reprezentanti ai Consiliului Judetean Alba si al constructorului.
Transapuseana este unul din cele mai spectaculoase drumuri din Romania si are o lungime de 78 de kilometri, a costat aproximativ 73 de milioane de euro si a fost realizat partial cu fonduri europene.
Drumul strabate culmile Muntilor Trascau si face legatura intre municipiul Aiud (autostrada A10) si zona Bucium (Abrud – DN 74).
”Am inceput proiectul de modernizare a drumului cu gandul de a dezvolta o zona atat de frumoasa a Apusenilor, dand o sansa celor care au trait de-a lungul timpului aici si recladind alaturi de oameni harnici si dedicati comunitatilor din care provin. Prin intermediul Transapusenei, aratam tuturor romanilor ce lucruri frumoase avem in judetul Alba”, a declarat presedintele Consiliului Judetean Alba, Ion Dumitrel, pentru Ziarul Unirea.
Vicepresedintele Consiliului Judetean Alba, Marius Hategan, spune ca receptia lotului 2 se va face la sfarsitul lunii septembrie.
”Constructorul, care si-a facut treaba exemplar, respectand termenele de executie si standardele foarte ridicate de calitate, va solicita stabilirea receptiei la terminarea lucrarilor. Receptia in cauza nu poate fi facuta mai tarziu de 30 septembrie 2024”, a precizat Hategan.
Potrivit vicepresedintelui CJ Alba, pentru realizarea drumului s-au folosit peste 46.000 de tone de beton asfaltic, peste 71.000 de tone de strat de binder, peste 64.000 de metri cubi de piatra sparta pentru fundatii si peste 35.000 de metri de parapet metalic. De asemenea, cantitatea de beton folosit pentru lucrari de consolidare este de 35.202 metri cubi.
Drumul strabate una dintre cele mai sarace zone din Romania, de la Aiud-Ramet-Ponor-Mogos-Bucium si este o oportunitate pentru dezvoltarea economica si turistica a zonei. Deja, pe acest drum sunt mii de turisti care il strabat cu autoturismul, dar in mod special este o atractie pentru motociclisti.
La randul sau, Cristian Panea, directorul Elis Pavaje, a anuntat ca Transapuseana este unul dintre proiectele importante ale companiei, care se intinde pe o lungime de 78 de kilometri, este finalizata, receptia finala fiind programata pe finalul lunii septembrie.
”Transapuseana face legatura intre autostrada Sebes-Turda si DN 74 si asigura conexiunea dintre localitati si crearea unor noi oportunitati pentru dezvoltarea economica si turistica a regiunii. Pentru optimizarea logisticii lucrarilor, Elis Pavaje a construit la km 30 o cariera moderna si o statie de betoane. Proiectul este impartit in doua loturi. Lucrarea leaga localitatile Aiud si Abrud din judetul Alba. Pentru acest proiect a fost alocat un numar considerabil de utilaje si peste 200 de muncitori. Lucrarile din cadrul acestui proiect au vizat reabilitarea partii carosabile prin realizarea unei fundatii din balast si piatra sparta la care s-au adaugat si doua straturi de mixturi asfaltice in lungime de 80 km – 120.000 tone, dar si lucrari speciale precum: turnarea a 56.600 mc beton in ziduri de sprijin, construirea a 15 poduri si podete noi; montarea a 93 separatoare de hidrocarburi, realizarea si montajul de rigole pentru scurgerea apelor pe o lungime de 57 km, montajul de parapeti metalici pe o lungime de peste 50 km. Desigur, pe parcursul proiectului am intampinat si o serie de probleme, precum alunecari de teren ce au necesitat stabilizare sau, pe diferite portiuni, accesul ingreunat cu trailere din cauza reliefului, dar toate acestea au fost provocari asumate, ce tin de amploarea proiectului”, a spus Cristian Panea.