UN NOU DRUM LA PATRU BENZI – O sosea de mare viteza va lega Autostrada A1 de orasul Titu. Lucrarile de 480 milioane de lei vor fi scoase la licitatie

Judetul Dambovita va mai avea un drum cu patru benzi, sosea de mare viteza care va lega Autostrada A1 de orasul Titu. Anuntul a fost facut de Corneliu Stefan, presedintele Consiliului Judetean Dambovita.

Drumul, care va avea o lungime de aproximativ 14 km, va incepe de la nodul rutier de la Corbii Mari, punct din care se desprinde din Autostrada A1, iar pe o distanta de 2,4 km se suprapune drumului judetean DJ 711A.

Urmatorii 11,6 km ai traseului vor fi construiti de la zero si vor traversa drumurile judetene care leaga Potlogi de Zidurile si Pitaru de Odobesti.

La final, noua sosea de mare viteza se va intersecta cu DN 7, in zona Centrului Tehnic Renault din Titu.

”Investitia, ai carei indicatori tehnico-economici au fost aprobati saptamana trecuta in sedinta Guvernului condus de Marcel Ciolacu, se ridica la aproximativ 480 milioane de lei, iar lucrarile de executie vor fi scoase la licitatie publica in cel mai scurt timp”, a declarat Corneliu Stefan.

Platforma drumului va avea o latime de 19 m, din care:

  • 14 m parte carosabila (patru benzi de 3,50 m fiecare);
  • o banda mediana de 2 m latime;
  • un acostament de 2 × 1,50 m;
  • un spatiu pentru parapete de 2 m.

In cadrul proiectului, vor fi amenajate sapte intersectii giratorii, iar pe langa acestea au mai fost prevazute:

  • Dublarea podului peste raul Arges;
  • Pasaj peste DJ 711A deasupra Autostrazii A1;
  • Pod peste raul Sabar;
  • Pod peste raul Suta;
  • Pod peste canalul de irigatii din zona.
Articolul precedentLUCRARILE LA PODUL GRANT, APROAPE DE FINAL – Circulatia va fi redeschisa integral de la sfarsitul lunii martie
Articolul următorGURA HUMORULUI VA AVEA CENTURA OCOLITOARE – Drumul de 10 km va costa 2,69 miliarde de lei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.