RECORD DE TRAFIC PE AEROPORTUL DIN IASI – Lucrarile la noul terminal au ajuns la un stadiu de executie de 35%

Directorul general al RA Aeroportul Iasi, Romeo Vatra, a anuntat ca in luna mai traficul va ajunge la 230.000 pasageri, ceea ce va reprezenta un nou record. De asemenea, oficialul estimeaza o crestere a traficului de peste 50% fata de anul 2022, care va ajunge la 2,3-2,5 milioane pasageri in noiembrie.

In aprilie, au fost 206.000 de pasageri, in august ne vom indrepta spre un trafic de 280.000, cu mult peste 180.000 cat am avut in august 2022”, a afirmat Romeo Vatra.

Tinand cont de cifrele in crestere, conducerea Aeroportului a luat o serie de masuri pe termen scurt pentru a optimiza procesarea pasagerilor.

In primul rand, nu acceptam pentru aceasta vara curse charter in intervalele rosii, cand practic e imposibil sa mai procesam curse suplimentare tinand cont de capacitatea limitata a terminalului T3. Vom instala o copertina pe Sosiri pentru a proteja de canicula si ploaie pasagerii care aterizeaza si asteapta sa intre in terminalul T3. Copertina si randul cu cei care asteapta verificarea Politiei de Frontiera a documentelor la Sosiri vor fi pozitionate in fata Terminalului 2, pentru a evita intersectarea fluxurilor celor care sosesc cu cei care pleaca, fara a afecta accesul pe platforma la T2. Nu vor mai avea acces pana in fata terminalului microbuzele si masinile 8+1 care fac transport ocazional catre Republica Moldova. Vom instala usi suplimentare la Sosiri pentru a asigura linii prioritare pentru familii cu copii, batrani si persoane cu dizabilitati. Vom instala o usa dubla glisanta la intrare in terminal in zona de checkin, pe care o vom separa fizic de zona de acces la filtrele de securitate. Am angajat noi agenti de securitate si insotitori ai persoanelor cu mobilitate redusa, pe actuala organigrama. A fost aprobata o noua organigrama in Consiliul de Administratie in care schema de personal este mai mare cu 40%, urmand a fi supusa aprobarii in luna iunie si in plenul Consiliului Judetean”, a precizat Romeo Vatra.

Potrivit directorului general, anul aceasta va fi cea mai mare provocare pentru echipa aeroportului.

Vom avea o crestere a traficului de peste 50% fata de anul 2022, estimam sa ajungem in 2023 la 2,3-2,5 milioane pasageri in noiembrie. Wizz va creste baza de la patru la cinci aeronave, iar in cazul in care Ryanair va creste operatiunile la Iasi, exista perspectiva ca anul viitor sa ne uitam spre tinta de 3 milioane pasageri. Dincolo de cifrele estimate de trafic, obiectivul principal al echipei Iasi Airport este sa oferim tuturor un aeroport modern care sa asigure o experienta reconfortanta pasagerilor care aleg Iasul”, a spus Romeo Vatra.

In plus, lucrarile la noul terminal al Aeroportului din Iasi se apropie de stadiul de executie de 35%.

Presedintele Consiliului Judetean, Costel Alexe, a efectuat o vizita pe santier impreuna cu secretarul de stat in Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene, Ovidiu Cimpean.

Totul decurge conform graficului de lucru, o veste imbucuratoare. In acelasi timp, ma bucur enorm ca firma care a castigat contractul de executie lucreaza cu multi subcontractori locali: sapte subcontractori din Moldova, dintre care cinci sunt din Iasi. Economia locala si Iasul au numai de castigat in urma implementarii acestui proiect, iar aeroportul va fi unul dintre principalii piloni de dezvoltare a judetului”, a spus presedintele CJ, Costel Alexe.

Articolul precedentSECTIUNEA 5 A AUTOSTRAZII SIBIU-PITESTI PRINDE CONTUR – O treime din drumul de 30 km a fost construita
Articolul următorCIRCULATIA PE PASAJUL DRAJNA A FOST DESCHISA – Lucrarile de 128 milioane lei, fara TVA, receptionate cu doua luni mai devreme

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.