CIRCULATIA PE PASAJUL DRAJNA A FOST DESCHISA – Lucrarile de 128 milioane lei, fara TVA, receptionate cu doua luni mai devreme

A fost deschisa circulatia pe pasajul de la Drajna, judetul Calarasi. Astfel, sunt eliminate blocajele care se formau pe DN21 la trecerea la nivel cu linia de cale ferata de la Dragalina. Constructorul roman Arcada Company a finalizat pasajul de la Drajna inainte de termenul contractual. Astfel, lucrarile pe cei 2,7 km ai acestui pasaj au durat cu aproximativ doua luni mai putin decat era prevazut in contract.

Odata cu deschiderea circulatiei pe Pasajul Drajna se elimina blocajele care se formau la trecerea la nivel cu linia de cale ferata de la Dragalina. In perioada sezonului estival creste inclusiv frecventa trenurilor spre litoral, motiv pentru care se statea in coada la bariera perioade lungi de timp.

Pasajul de la Drajna va fi parte integranta a viitorului drum TransRegio Braila-Slobozia-Calarasi-Chiciu, de aproximativ 142 km, din care 35 de kilometri sunt pe teritoriul judetului Ialomita.

In acest moment, dam in trafic Pasajul de la Drajna, alternativa la traversarea localitatii Drajna si a trecerii la nivel cu calea ferata. Lucrarile au fost finantate din fonduri externe nerambursabile, valoarea initiala fiind de 98 milioane lei, fara TVA, iar pana la final, a fost actualizata la 128 milioane lei, fara TVA. Constructorul a reusit finalizarea acestui obiectiv de investitie mai devreme decat termenul contractual”, spune secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Irinel Scriosteanu.

Pasajul reprezinta prima etapa din viitorul drum Transregio Braila- Slobozia- Calarasi- Chiciu. Constructia pasajului de la Drajna (judetul Calarasi) de pe DN21 a fost finantata din bani europeni (POIM).

Traficul feroviar a fost si este intr-o continua crestere in aceasta zona, ajungand la aproape 80 trenuri/zi anul trecut, iar timpul cumulat in care bariera a fost coborata pentru trecerea trenurilor a ajuns pana la 6h/zi, generand astfel cozi si timp de asteptare foarte mare.

Multumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect, in mod special antreprenorului Arcada Company si subcontractorilor, inginerilor, echipelor de muncitori, dulgheri, fierari, operatori de utilaje, colegilor de la Ministerul Transporturilor, CNAIR si DRDP Constanta, precum si autoritatilor publice locale pentru buna colaborare”, mai spune Scriosteanu.

Este vorba despre realizarea unei supratraversari pe DN21, cu o lungime de 2,7 km, iar pasajul propriu-zis se intinde pe 305 m. Pasajul traverseaza totodata si DN 3A Lehliu – Fetesti, drum national paralel cu CF 800.

Articolul precedentRECORD DE TRAFIC PE AEROPORTUL DIN IASI – Lucrarile la noul terminal au ajuns la un stadiu de executie de 35%
Articolul următorVESTI BUNE PENTRU VIITOAREA AUTOSTRADA A13 BRASOV-BACAU – Au fost depuse 3 oferte pentru finalizarea studiului de fezabilitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.