CFR aloca 8,74 milioane lei pentru restaurarea GARII REGALE CURTEA DE ARGES.
SRCF CRAIOVA a semnat contractul pentru elaborarea proiectului tehnic si executia lucrarilor de reparatii, reabilitare si restaurare a cladirii de calatori din Statia CF CURTEA DE ARGES, contract in valoare de 8,74 milioane lei.
Asocierea S.C. EURAS S.R.L – S.C. ARHING S.R.L (Romania) va elabora proiectul tehnic si va executa lucrarile de reparatii, reabilitare si restaurare a cladirii de calatori din Statia CF Curtea de Arges.
Sursa de finantare o reprezinta fondurile proprii ale CFR SA.
”Mentionam faptul ca, lucrarile de reparatii, restaurare si reabilitare a cladirii de calatori se vor realiza doar cu materiale si tehnici specifice, compatibile cu cele originale, in baza avizului emis de Ministerul Culturii si Identitatii Nationale, Gara Regala din Curtea de Arges fiind cladire arhitecturala, declarata monument istoric de importanta nationala si se regaseste in Lista Monumentelor Istorice”, arata CFR.
Durata contractului este de trei ani.
Etapele derularii contractului:
- proiectare (elaborare/aprobare a proiectului tehnic, obtinerea avizelor/autorizatiilor): 12 luni
- executie lucrari: 24 de luni
Obiectivele generale:
- reparatii si consolidarea structurii de rezistenta
- restaurare/finisaje componente artistice din lemn, piatra, ceramica, metal
- inlocuirea invelitorii asterelei si a sistemului de colectare ape
- reparatii locale si biocidare la sarpanta;
- reparatii instalatii electrice, termice si sanitare.