Compania Nationala de Investitii Rutiere (CNIR) verifica in aceste zile primele activitati desfasurate in teren in cadrul contractului pentru proiectarea si executia lotului 2A Ditrau-Grinties, cel mai lung lot al Autostrazii „Unirii”-A8.
Constructorul roman al acestui lot montan a inceput executia forajelor geotehnice incluse in etapa de proiectare si, totodata, lucrarile specifice pentru descarcarea arheologica.
Investigatiile geotehnice si arheologice se desfasoara, pentru inceput, in zona nodului rutier de la Lazarea-Ditrau, in judetul Harghita.
Contractul pentru construirea lotului 2A Ditrau-Grinties a fost semnat cu Asocierea SA&PE CONSTRUCT (LIDER) – TEHNOSTRADE S.R.L. – EURO ASFALT D.O.O – SPEDITION UMB si are o durata de realizare de 54 de luni, din care primele 14 luni alocate pentru Proiectul Tehnic si 40 de luni pentru executia lucrarilor.
Se construiesc 19 tuneluri
Potrivit CNAIR, este un proiect de o complexitate tehnica ridicata pentru ca include lucrari majore de arta (poduri, pasaje, viaducte, tuneluri) si volume considerabile de lucrari de excavare si consolidari. Lungimea totala a tunelurilor si a viaductelor (21 km) reprezinta 57% din lungimea intregului lot :
• 19 tuneluri
• 63 de poduri si viaducte
Pe traseul lotului 2A este prevazut un nod rutier la Ditrau (conexiune cu DN 12 in jud. Harghita), iar la Est, in judetul Neamt, conexiune cu Lotul 2 B Grinties -Pipirig, o descarcare provizorie pentru a asigura functionarea independenta a acestui lot.








