23 DE LOCOMOTIVE ELECTRICE NOI SI 9 RAME ELECTRICE INTRA IN PARCUL FEROVIAR AL CFR – Investitia de 1,2 miliarde lei urmeaza sa deserveasca 13 rute nationale

Guvernul Romaniei a aprobat joi, 7 noiembrie 2024, achizitia a 23 de locomotive electrice noi, care vor putea sa atinga viteza de 160 km/h si sa tracteze pana la 16 vagoane de calatori, precum si noua rame electrice interregionale de lung parcurs. Achizitia a fost facuta cu scopul modernizarii echipamentelor de transport public de calatori, urmand sa deserveasca principalele rute electrificate sau in curs de electrificare ale retelei Companiei Feroviare Romane (CFR), dar si pentru reducerea poluarii si cresterea eficientei transportului public si confortului calatorilor.

Potrivit notei de fundamentare, investitia totala pentru achizitia celor 23 de locomotive electrice si noua rame eletrice este de peste 1,2 miliarde lei. Banii pentru finantarea achizitie provind din fonduri externe nerambursabile si de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii.

„Alocam peste 1,2 miliarde lei pentru modernizarea transportului public de calatori si cumparam 23 de locomotive electrice noi, capabile sa circule cu 160 km/ora si sa tracteze pana la 16 vagoane de calatori. De asemenea, investim si in alte 9 trenuri electrice interregionale de lung parcurs”, a declarat Marcel Ciolacu la inceputul sedintei de Guvern.

Totodata, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu precizeaza ca noile locomotive vor fi dotate cu sisteme ERTMS, vor putea atinge viteza de 160 km/h si vor avea capacitatea sa tracteze pana la 16 vagoane de calatori: „Achizitia a fost aprobata astazi de Guvern, printr-o nota de fundamentare, si are ca scop atat cresterea mobilitatii in zona marilor centre socio-economice, cat si asigurarea unor conexiuni rapide intre mai multe localitati importante din Romania”.

Noile locomotive electrice vor circula pe urmatoarele rute:

•⁠ ⁠Bucuresti-Craiova-Drobeta Turnu Severin-Timisoara-Arad;

•⁠ ⁠Bucuresti-Craiova-Simeria-Deva-Arad;

•⁠ ⁠Bucuresti-Brasov-Sighisoara-Arad-Curtici;

•⁠ ⁠Bucuresti-Brasov-Sighisoara-Cluj Napoca-Oradea;

•⁠ ⁠Bucuresti-Brasov-Miercurea Ciuc-Dej;

•⁠ ⁠Bucuresti-Buzau-Pascani-Suceava-Vatra Dornei;

•⁠ ⁠Bucuresti-Buzau-Tecuci-Iasi;

•⁠ ⁠Bucuresti-Buzau-Pascani-Iasi;

•⁠ ⁠Bucuresti-Giurgiu Nord;

•⁠ ⁠Iasi- Constanta/(Mangalia) via Tecuci;

•⁠ ⁠Suceava- Constanta/(Mangalia) via Buzau;

•⁠ ⁠Galati-Constanta/(Mangalia);

•⁠ ⁠Bucuresti-Constanta/(Mangalia).

Articolul precedentSE REABILITATEAZA CALEA FERATA PLOIESTI-FOCSANI – Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea infrastructurii feroviare. Valoarea investitiei este de 10,96 miliarde lei
Articolul următor100 MILIOANE EURO PENTRU NOKIAN TYRES – Compania finlandeza primeste bani de la Guvernul Romaniei, sub forma de grant. Investitia are „efect multiplicator in economie”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.