LICITATIE PENTRU UN NOU DRUM RADIAL – A fost lansata licitatia pentru studiul de fezabilitate al noului drum radial care leaga Ilfov de Bucuresti pe directia Dobroiesti – Pantelimon – A0 – Afumati

Drumul Radial 6-7 Afumati-Est Expres intra in linie dreapta. A fost lansata licitatia pentru Studiul de Fezabilitate al noului drum radial care va face conexiunea Ilfov – Bucuresti.

Traseul acestui nou Radial va fi – Dobroiesti – Pantelimon- DNCB – A0 – BUCURESTI – DN2 Afumati.

Va avea o lungime de aproximativ 7,425 km, 4 benzi de circulatie, cate 2 pe fiecare sens si spatiu median pentru transport public.

Valoarea estimata pentru realizarea studiului de fezabilitate este de 15.933.303,43 lei fara TVA, cu termen de executie de 17 luni, iar finantarea urmeaza sa fie asigurata prin Programul de Transport (PT) 2021 – 2027.

Ce va aduce acest Drum Radial 6-7? O conexiune de amplasare pentru regiunea Ilfov – Bucuresti, noi legaturi de tranzit intre cele doua mari zone, decongestionarea traficului”, informeaza Consiliul Judetean Ilfov.

Termenul limita pentru depunerea ofertelor este 9 octombrie 2024.

A fost lansata inca o licitatie pentru elaborarea documentatiei necesara realizarii unuia din cele 8 drumuri radiale conexe Autostrazii Bucurestiului A0, din cadrul proiectului „Orbital Bucuresti”, respectiv pentru Drumul Radial 6-7 Afumati-Est Expres. Drumul Radial 6+7 Afumati Expres va asigura conexiunea dintre Autostrada Bucurestiului A0 cu zona metropolitana Bucuresti (zona Dragonul Rosu) – Voluntari – Dobroesti – Pantelimon – Ganeasa – Afumati si DN2”, spune, la randul sau, secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Irinel Scriosteanu.

Va avea o lungime de circa 7,4 km, iar caracteristicile principale solicitate pentru proiectarea acestui nou drum sunt:

  • 4 benzi de circulatie (cate 2 benzi pe sens)
  • 2 zone de acostament
  • 4 zone de siguranta cu parapeti
  • Zona mediana de 8m latime, pentru o dezvoltare ulterioara
  • Piste de biciclete
  • Trotuar pietonal
  • Transport public
  • Iluminat public

Valoarea estimata acestui contract este de 15,9 milioane lei, fara TVA, sursa finantarii fiind asigurata din fonduri europene nerambursabile prin Programul Transport 2021-2027. Termenul de executie este de 17 luni.

Acest proiect se realizeaza la solicitarea si in colaborare cu Consiliul Judetean Ilfov, prin presedintele Hubert Thuma si al autoritatilor publice locale. Implementarea este asigurata de Consiliul Judetean Ilfov si PMB, prin Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Zona Metropolitana Bucuresti ADIZMB, in baza unui protocol de colaborare incheiat cu Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR)”, mai arata oficialul.

Proiectul „Orbital Bucuresti” prevede realizarea unor drumuri noi cu scopul de a lega artere importante ale Municipiului Bucuresti si Centura Capitalei cu Autostrada Bucurestiului A0, intersectand 30 localitati din zona metropolitana.

 

 

Articolul precedentCENTURA BEIUS – Stadiul lucrarilor a ajuns la 90%
Articolul următorDOUA PROIECTE DE INFRASTRUCTURA PRIMESC UNDA VERDE – Centura Sighetu Marmatiei si un drum de legatura intre Autostrada Bucuresti si Aeroportul Otopeni au fost avizate. Valoarea celor doua proiecte depaseste 161 milioane euro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.