PROTOCOL CFR-CONSILIUL JUDETEAN IASI – Se pregateste licitatia pentru studiul de fezabilitate al Trenului Metropolitan Iasi

Presedintele Consiliului Judetean Iasi, Costel Alexe, a semnat protocolul de colaborare cu CFR pentru extinderea transportului terestru prin dezvoltarea serviciilor de tren urban si metropolitan in Zona Metropolitana Iasi.

Urmatorul pas este pregatirea licitatiei pentru studiul de fezabilitate al Trenului Metropolitan.

Proiectul Trenului Metropolitan a fost aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor si infrastructurii la inceputul lunii iunie si presupune investitii in infrastructura de cale ferata destinata transportului feroviar urban si metropolitan in Zona Metropolitana Iasi, prin accesarea de finantari nerambursabile disponibile in cadrul Programului Transport 2021 — 2027.

Intr-o prima etapa trenul metropolitan va introdus de reteaua existenta, pe traseele Podu Iloaiei – Iasi – Ungheni si, respectiv, Iasi – Ciurea, arata CJ Iasi.

Construirea de linii noi presupune extinderea caii ferate pe ruta Holboca – Aeroportul International Iasi – Aroneanu si implementarea celui de-al treilea traseu metropolitan pe traseul Podu Iloaei – Iasi – Holboca – Aeroportul International Iasi – Aroneanu.

In luna aprilie, Asociatia Metropolitana de Transport Public Iasi (AMPTI) a facut la sediul Primariei o prezentare a investitiei, cu pasii care trebuie parcursi in urmatorii ani. Primaria va finanta cu 8,5 milioane lei intocmirea unui studiu de fezabilitate pentru infiintarea trenului metropolitan la Iasi.

Potrivit prezentarii AMPTI, linia 1 Podu Iloaiei – Ungheni are o lungime de 44 km, cea intre Podu Iloaiei si Aroneanu de 44 km, iar linia Nicolina – Picioru Lupului 11 km. Linia 2 cuprinde extinderea dinspre Holboca spre Aeroport si, respectiv, Aroneanu.

Proiectul de tren metropolitan prezentat ieri cuprinde si realizarea a doua pasaje supraterane (auto si pietonal) cu scopul de facilita accesul populatiei la sistemul de transport: unul in dreptul depoului Dacia (legatura cu Canta), iar celalalt pe soseaua Iasi – Tomesti.

In 2020, valoarea proiectului era estimata la 1,4 miliarde euro, iar investitia era propusa spre finantare prin intermediul PNRR, dupa cum spunea la acel moment primarul Mihai Chirica. In 2024, proiectul are o valoare estimata de 270 milioane euro si este propus spre finantare in cadrul Programul Transporturi 2021 – 2027.

Proiectul se bazeaza in mare parte pe folosirea retelei existente de cale ferata cu reabilitarea unor portiuni punctuale (Podu Iloaiei – Iasi – Ungheni si Iasi – Ciurea), alaturi de o extindere (linie noua) pe ruta Holboca – Aeroport – Aroneanu (10,5 km). Proiectul mai prevede si achizitia a 10 trenuri care sa asigure transportul pe cele trei rute, alaturi de amenajarea de statii si pasaje supraterane.

 

Articolul precedentPODURI NOI LA CLUJ – In judetul Cluj se construiesc patru poduri de 15 milioane lei
Articolul următorCENTURA GIURGIU – A fost emisa autorizatia de construire. Drumul de 11,5 km va costa 368,4 milioane lei, fara TVA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.