Constructorii au reluat lucrarile pe ambele tronsoane ale Inelului Rutier Metropolitan, stadiul fizic al executiei ajungand la 20%. Inelul Rutier Metropolitan are o lungime totala de 17 kilometri, lucrarile fiind impartite in doua loturi.
Pe lotul 1 se lucreaza la viaductul de la iesirea din Baile Felix, peste DN76, in lungime de 395 de metri, si la podete. Pe lotul 2 al noului drum se lucreaza la armaturi, cofraje si la turnarea betonului pe viaductul din zona Betfia, de 335 de metri.
Lotul 1 are o lungime de 9 kilometri si este cuprins intre Nojorid si viaductul care se construieste peste DN76, la iesirea din Baile Felix. Lucrarile sunt executate de asocierea formata din firmele ASFAMIXT SRL (lider), OPR ASFALT SRL si S.C. DACIA FABER SRL.
Termenul de executie este de 18 luni, iar valoarea contractului este 70.143.942,59 lei, fara TVA.
Lotul 2 este cuprins intre km 9+055 – 17+017. Traseul porneste de la viaductul din Baile Felix, ocoleste localitatile Baile 1 Mai si Cheriu si se termina in Osorhei. Lucrarile sunt executate de firma PORR Construct, cu un termen de 18 luni pentru finalizarea proiectului. Valoarea contractului este de 81.688.374,45 lei, fara TVA.
„Din primavara anului viitor, dupa finalizarea lucrarilor, inelul va prelua o parte din traficul de pe centura Oradea si va contribui la fluidizarea circulatiei rutiere in zona metropolitana. De-a lungul acestuia se va crea si un culoar de dezvoltare”, a precizat Ilie Bolojan, presedintele Consiliului Judetean Bihor.
Inelul metropolitan va asigura legatura cu drumurile nationale DN1, DN 76 si DN 79, inspre Cluj-Napoca, Deva si Arad, si cu centurile din zona metropolitana a Municipiului Oradea, respectiv centura Osorhei, centura Nojorid si centura Sanmartin.
Pentru realizarea acestei investitii, Consiliul Judetean Bihor a incheiat protocoale de colaborare cu Primaria Municipiului Oradea si Primariile comunelor Osorhei, Sanmartin si Nojorid.
Finantarea pentru acest proiect de infrastructura este asigurata de Ministerul Dezvoltarii, prin Programul National „Anghel Saligny”, din alocarile Consiliului Judetean Bihor si ale Primariei Municipiului Oradea.