NOUL TERMINAL DIN IASI E GATA – Prima cursa va avea loc in luna mai. Investitia s-a ridicat la 90 milioane euro. Aeroportul din Iasi va fi al doilea cel mai mare din Romania

Prima cursa din noul terminal al Aeroportului din Iasi va fi operata in luna mai, catre Stuttgart. Terminalul 4 va fi cel mai mare terminal din tara dupa cel de la Otopeni.

Terminalul T4 a fost finalizat, iar primul pasager va fi procesat in luna mai a acestui an, anunta presedintele Consiliului Judetean Iasi, Costel Alexe.

Pe data de 31 decembrie 2023, procedura de receptie a lucrarilor de la terminalul T4 al Aeroportului International Iasi a inceput. Proiectul a fost sustinut din fonduri europene si a avut o valoare de 90 de milioane de euro. Din aceasta suma, un procent de 15% a fost asigurat din contributia de la bugetul de stat.

Lucrarile la parcarea noua de la IASI Airport s-au finalizat in ultimele zile ale anului 2023, fiind turnati ultimii metri de asfalt si montandu-se noile bariere, statiile de incarcare, afisajele electronice si camerele video. Astfel, se redirectioneaza fluxul de masini pe un alt traseu, prin noul sens giratoriu, iar dupa receptia sistemului nou de management al parcarii, Aeroportul International Iasi va avea practic o parcare moderna de 600 locuri, cu spatii special amenajate pentru taxiuri si autobuze, cu bretea Kiss & Ride, cu tarife flexibile pentru scurta si lunga durata si cu posibilitati multiple de plata”, informeaza Consiliul Judetean Iasi.

T4 are o suprafata desfasurata de peste 31.000 de metri patrati, trei niveluri si o capacitate de procesare de 3,5 milioane de pasageri pe an. Noul terminal va deservi zborurile internationale.

In 2020 am prins ultimul avion, iar in 2023 am ajuns la destinatie cu proiectul de extindere si modernizare a Aeroportului International Iasi„, a declarat presedintele Consiliului Judetean Iasi, Costel Aexe.

Terminalul T4, al doilea cel mai mare din tara, este cea mai ampla investitie din istoria Aeroportului International Iasi.

In 2020 am prins ultimul avion, in 2023 am ajuns la destinatie cu proiectul de extindere si modernizare a Aeroportului International Iasi. Cu acest nou terminal, de 31.250 de metri patrati, vom putea practic sa dam posibilitatea sa fim tranzitati de minim 4 milioane de pasageri. In decembrie 2023 a inceput receptia noului terminal, iar in luna mai 2024, catre Stuttgart va fi prima cursa din noul terminal T4. Ma bucur foarte mult ca am extins si parcarea, si caile de rulare, si noul terminal si vom da posibilitatea astfel sa avem unul dintre cele mai moderne aeroporturi din Romania”, a transmis Costel Alexe, presedintele Consiliului Judetean Iasi.

La randul sau, Romeo Vatra, directorul aerogarii internationale din Iasi, a precizat faptul ca lucrarile care s-au desfasurat pentru construirea terminalului 4 s-au finalizat la timp, respectandu-se graficul.

Suntem in fata unui moment mult asteptat. Este important ca ne-am tinut de promisiune, ne-am tinut de grafic. Scopul principal, de a atrage fonduri europene, a fost atins. Ne aflam in fata unui moment important, al receptiei, care este premergator fazei de operationalizare, urmand ca in primavara lui 2024 sa reusim sa avem posibilitatea sa procesam primul pasager si prima aeronava pe noul terminal”, a sus Romeo Vatra, directorul aeroportului din Iasi.

In noiembrie 2022, la Aeroportul Iasi se montau primii stalpi de sustinere ai viitorului terminal T4. 

Pe data de 9 mai 2022 a fost semnat contractul pentru lucrarile ce tin de extinderea si modernizarea Aeroportul International Iasi. Valoarea totala a proiectului depaseste 447 de milioane de lei, aproximativ 90 de milioane euro, valoarea eligibila fiind de peste 303 milioane de lei. Din aceasta suma, 85% reprezinta contributia de la Fondul European de Dezvoltare Regionala, iar 15% este cea de la bugetul de stat. Restul sumei, in jur de 90 de milioane, va fi alocat din bugetul aeroportului.

T4 va fi al doilea cel mai mare terminal din Romania, avand o suprafata desfasurata de 31.210 mp, trei niveluri si o capacitate dubla de procesare. In acelasi timp, parcul fotovoltaic cu o capacitate de 1,3MWh, parte importanta din proiectul T4, a fost pus deja in functiune. Cu noul terminal, Aeroportul Iasi se reconfigureaza in totalitate, T4 urmand sa isi primeasca pasagerii, de anul viitor. 

Terminalul 4 va fi cel mai mare terminal din tara dupa cel de la Otopeni si va avea o suprafata desfasurata de aproximativ 32.000 mp. In T4, pasagerii vor avea la dispozitie sapte porti pentru „Plecari” si trei porti pentru „Sosiri”. Fluxurile vor fi bidirectionale, iar imbarcarea pasagerilor se va face prin aviobridge-uri. In prima faza vor fi amenajate trei astfel de poduri suspendate. Prin noul terminal, 3,3 milioane de pasageri vor putea fi procesati in fiecare an. Executia lucrarilor este realizata de compania Strabag SRL.

Traficul pe Aeroportul Iasi a atins in 2023 un nou record istoric. In luna noiembrie 2023, cel mai puternic aeroport din regiunea de N-E a atins borna de 2 milioane de pasageri intr-un an calendaristic, fiind pentru prima data cand reuseste sa ajunga la acest nivel, peste cel inregistrat in tot anul 2022, cand au fost 1,6 milioane de calatori. Primul milion de pasageri a fost inregistrat in iunie 2023, cu doua luni mai devreme decat anul trecut.

Inca din primele opt luni ale anului am reusit sa avem cifre de trafic peste nivelul celor din anii anteriori. Estimarea pentru finalul anului 2023 este de 2,4 milioane de pasageri, cifra prognozata de specialisti abia peste 15 ani, un semn cat se poate de clar ca perspectivele de trafic sunt foarte mari in urmatorii ani la Aeroportul Iasi. Pentru a face fata acestei cresteri spectaculoase, ne concentram toate eforturile pentru a finaliza cat mai repede noul terminal, care va fi mai mare, mai modern, cu echipamente de ultima generatie si o gama variata de servicii. Cu T4, vom putea asigura conditii optime de procesare, capacitatea totala fiind de 3,5 miloane de pasageri pe an si chiar mai mult”, spunea Romeo Vatra, directorul general al Aeroportului, in noiembrie 2023.

Articolul precedentTAROM REIA ZBORURILE SPRE ISRAEL – Tarom este in primele trei companii europene care au reluat cursele de linie spre Israel
Articolul următorCONTROVERSE CU TRAMVAIELE NOI IN TIMISOARA – Orasul cumpara 17 tramvaie de 33 milioane de euro, dar vor fi de culoare negru-galben, si nu negru-violet

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.