BILETELE DE TREN S-AU SCUMPIT – CFR Calatori anunta in ultimul moment ca a scumpit biletele de tren cu inflatia

CFR Calatori anunta marti seara ca a scumpit biletele de tren cu inflatia, mai precis cu 8,8%, incepand chiar de azi. Comunicatul companiei a fost transmis numai ce mass-media a relatat despre aceste scumpiri deja operate.

Conform comunicarii Autoritatii pentru Reforma Feroviara si a prevederilor art. 17 din H.G. nr. 1453 /2022 pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada decembrie 2022 – 11 decembrie 2032 in transportul feroviar public de calatori care prevede ca: ,,tarifele stabilite prin ordin al ministrului si infrastructurii se actualizeaza anual cu indicele de inflatie stabilit de Institutul National de Statistica la data de 1 octombrie.”, tarifele de deservire generala din transportul feroviar public de calatori vor fi actualizate prin majorarea cu indicele de inflatie de 8,8%, incepand cu data de 12.12.2023”, informeaza compania de stat intr-un comunicat.

Actualizarea tarifelor se aplica de catre toti cei sase operatori feroviari, unul – societate nationala si alti cinci operatori feroviari privati.

Aceasta actualizare raportata la indicele de inflatie, conform prevederilor impuse de legislatia in vigoare, vine in sprijinul echilibrarii activitatii economice a tuturor operatorilor de transport feroviar de calatori din Romania pe fondul cresterii preturilor la diferite materiale cu pondere mare in activitatea de transport feroviar: combustibil, energie, piese etc.”, precizeaza CFR Calatori.

Facilitatile de calatorie acordate de CFR Calatori pana in prezent sunt valabile in continuare si dupa aplicarea prevederilor HG, mentinandu-se principiile de protejare a calatorilor care utilizeaza frecvent trenurile de persoane, prin continuarea acordarii de reduceri de pana la 50% din tariful integral la abonamentele destinate navetistilor, a reducerii 90% la abonamentele si biletele pentru studenti, a gratuitatii la abonamentele si biletele pentru elevi.

De asemenea se vor mentine si ofertele comerciale ale CFR Calatori prin care se acorda reduceri tarifare, ca de exemplu: reducere de pana la 10% din tariful de transport la cumpararea cu anticipatie de peste 11 zile, de 10% reducere din tariful de transport pentru calatoria dus-intors etc.

Articolul precedentSTRAZILE DIN ORASUL VANJU MARE VOR FI MODERNIZATE – Fondurile se ridica la 20 milioane lei, pentru 9 kilometri de strazi
Articolul următorDRUM JUDETEAN, MODERNIZAT CU 54 MILIOANE LEI – S-au receptionat lucrarile pentru modernizarea DJ 249D

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.