FONDURI EUROPENE PENTRU DRUMURILE JUDETENE DIN CLUJ – Lucrari de 142,6 milioane lei pentru reabilitarea DJ 107P si DJ 107N

Mai multe drumuri judetene din judetul Cluj vor fi modernizate cu ajutorul fondurilor europene. Un proiect derulat cu ajutorul fondurilor europene urmareste modernizarea si reabilitarea sectoarelor de drum judetean DJ 107P (DN1) – Gilau – Somesu Cald – Marisel – DN 1R, respectiv DJ 107N Somesu Rece – Manastirea de pe Muntele Rece – Valea Ierii – Frasinet – Moara de Padure – DJ 107R. Astfel, fondurile europene nerambursabile sunt utilizate pentru diverse proiecte de dezvoltare, inclusiv pentru imbunatatirea infrastructurii rutiere de importanta regionala, parte a Traseului Regional Transilvania de Nord.

Consiliul Judetean Cluj continua modernizarea drumurilor judetene, astfel incat locuitorii Clujului sa beneficieze de conditii optime de circulatie”, anunta forul administrativ judetean.

Lucrarile, de mare complexitate si anvergura, vizeaza doua sectore in lungime totala de peste 52 de km, cu un imens potential turistic, care traverseaza unele din cele mai atractive zone turistice din judetul Cluj.

Valoarea totala a proiectului european derulat de catre forul administrativ judetean este de 142.646.540 lei, finantarea europeana fiind asigurata prin Programul Operational Regional 2014-2020.

Apartenenta la Uniunea Europeana (UE) aduce, astfel, numeroase beneficii pentru judetul Cluj, atat la nivel economic, cat si strategic si turistic. Proiectele finantate din fondurile europene atrase duc la dezvoltarea armonioasa a judetului Cluj si la cresterea calitatii vietii clujenilor”, arata CJ Cluj.

De asemenea, Consiliul Judetean Cluj a demarat asfaltarea drumului judetean DJ 107J. Odata finalizate lucrarile, DJ 107J (DJ 107M) – Finisel – Plopi va fi integral asfaltat.

In cadrul lucrarilor de intretinere curenta si periodica desfasurate pe drumul judetean DJ 107J (DJ 107M) – Finisel – Plopi, Consiliul Judetean Cluj a demarat lucrarile de asternere de covor asfaltic.

Lucrarile de intretinere, in ansamblu, vizeaza sectorul de aproape 11,5 kilometri dintre km 0+000 si km 11+400. Acestea se vor finaliza cu asfaltarea tronsonului cuprins intre pozitiile kilometrice 3+600 si 11+400, in lungime de 7,8 kilometri, practic ultimul sector ramas neasfaltat pe acest drum judetean.

Odata finalizate lucrarile pe acest drum judetean, vom reusi sa asiguram o infrastructura rutiera moderna intr-o zona montana foarte pitoreasca. Acest drum judetean poate reprezenta o ruta alternativa inedita si spectaculoasa din drumul judetean DJ 107M spre Manastirea ”Inaltarea Domnului” din Muntele Rece”, afirma Alin Tise, presedintele Consiliului Judetean Cluj.

In functie de tipurile de lucrari care vizeaza cele doua sectoare de drum, se executa operatiuni constand in:

  • plombari cu imbracaminti asfaltice,
  • tratarea burdusirilor si a tasarilor,
  • colmatarea rosturilor,
  • reprofilarea drumurilor laterale,
  • inlocuirea de podete,
  • refacerea timpanelor de podete,
  • completarea de acostamente,
  • asigurarea scurgerii apelor din zona drumului prin curatarea santurilor si rigolelor existente,
  • precum si realizarea de santuri prin sapaturi in roci stancoase.

De asemenea, se realizeaza: taierea lastarisului si a vegetatiei din zona drumului, reprofilarea drumului cu cilindrare fara adaos de material si reprofilarea drumului cu cilindrare cu adaos de balast.

Anterior, ca etapa premergatoare asfaltarii, a fost executata asternerea de strat de balast stabilizat.

Sectorul de drum in lungime de 3,6 kilometri situat intre kilometrul 0+000 si kilometrul 3+600 a fost asfaltat anterior.

default
Articolul precedentCONSTRUCTII ERBASU A CASTIGAT LOTUL SUPLACU DE BARCAU-CHIRIBIS – Contractul pentru cei 26 km depaseste 884,123 milioane lei, fara TVA. Sectiunea Suplacu de Barcau-Chiribis este parte din contractul reziliat cu americanii de la Bechtel
Articolul următorPREMIERA LA AEROPORTUL DIN IASI – Aeroportul din Iasi este primul aeroport din Romania care va avea o sursa de energie regenerabila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.