Inmatricularile de autoturisme noi in Europa au crescut cu 17,6% in primele sase luni din 2023, comparativ cu perioada similara din 2022. Un numar de 6,58 milioane autoturisme au fost inmatriculate in perioada ianuarie-iunie 2023 in Europa, comparativ cu 5,60 milioane in perioada similara din 2022, arata dateleAsociatiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA)
Cele cinci mari piete europene au inregistrat cresteri importante in primele sase luni din 2023: Spania (24%), Italia (22,8%), Marea Britanie (18,4%), Franta (15,3%) si Germania (12,8%).
Inmatricularile de autoturisme noi in Europa (UE plus Marea Britanie si tarile EFTA) au crescut cu 18,7% in iunie, comparativ cu perioada similara din 2022, a 11-a luna de crestere consecutiva, in urma imbunatatirii cererii pentru vehicule electrice. Datele publicate de Asociatia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) arata ca Romania a raportat un avans de 19%.
Datele statistice sunt valabile pentru cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, plus Marea Britanie si tarile din Asociatia Europeana a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia si Elvetia.
Un numar de 1,26 milioane de autoturisme au fost inmatriculate in iunie in Europa, comparativ cu 1,06 milioane de unitati in perioada similara din 2022. Vanzarile de vehicule alimentate pe baterii au urcat cu 55,3%, in timp ce livrarile de masini alimentate pe motorina au scazut cu 10%. Cota de piata a vehiculelor alimentate pe motorina a scazut la 13,4%, de la 17,4% anul trecut.
Primele cinci piete europene au raportat cresteri semnificative in iunie: Marea Britanie (25,8%), Germania (24,8%), Spania (13,3%), Franta (11,5%) si Italia (9,1%), arata datele ACEA.
In sectorul auto european sunt 13 milioane de angajati, iar 11,5% din totalul locurilor de munca din industria UE sunt in sectorul auto.
Ce se intampla cu sectorul auto in Romania
In perioada ianuarie-iunie 2023, piata auto din Romania a inregistrat o crestere cu 25,4%, fiind inmatriculate 73.645 autoturisme, fata de 58.712 vehicule in perioada similara din 2022. Vanzarile de vehicule alimentate pe baterii au urcat cu 56,9%, in timp ce livrarile de masini alimentate pe motorina au crescut cu 8,8%.
In iunie, piata auto din Romania a inregistrat o crestere cu 19%, fiind inmatriculate 13.173 autoturisme, fata de 11.067 vehicule in perioada similara din 2022. Vanzarile de vehicule alimentate pe baterii au urcat cu 89,8%, in timp ce livrarile de masini alimentate pe motorina au crescut cu 22,4%, chiar daca la nivel european livrarile pe acest segment scad.
Piata cu intretinerea si repararea masinilor si motocicletelor este in crestere
In primele cinci luni ale anului, volumul cifrei de afaceri din comertul cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor, serie bruta, a inregistrat o cifra de afaceri mai mare cu 16,7%, influentata de cresterea cifrei de afaceri la: comertul cu autovehicule (+28,1%), activitatile de intretinere si reparare a autovehiculelor (+7,5%) si comertul cu piese si accesorii pentru autovehicule (+1,2%).
Comertul cu motociclete, piese si accesorii aferente; intretinerea si repararea motocicletelor a scǎzut cu 7,6%, arata datele Institutului National de Statistica (INS).
In perioada ianuaie-mai 2023, comparativ cu perioada similara din 2022, volumul cifrei de afaceri din comertul cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor, serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, a crescut cu 16,5%.
Mai 2023 comparativ cu aprilie 2023
Volumul total al cifrei de afaceri din comertul cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor, serie bruta, in luna mai 2023, comparativ cu luna precedenta, a inregistrat o crestere cu 20%, datorita cresterilor inregistrate la comertul cu piese si accesorii pentru autovehicule (+24,5%), comertul cu autovehicule (+18,8%), activitatile de intretinere si reparare a autovehiculelor (+17,8%) si la comertul cu motociclete, piese si accesorii aferente; intretinerea si repararea motocicletelor (+16,8%).
Volumul total al cifrei de afaceri din comertul cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor, serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, in luna mai 2023, comparativ cu luna precedenta, a inregistrat o crestere cu 1,3%.
Mai 2023 comparativ cu mai 2022
Volumul total al cifrei de afaceri din comertul cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor, serie bruta, in luna mai 2023, comparativ cu luna mai 2022, a inregistrat o crestere cu 15,2%, datorita cresterilor inregistrate la comertul cu autovehicule (+24,3%), activitatile de intretinere si reparare a autovehiculelor (+5,3%), comertul cu piese si accesorii pentru autovehicule (+2,6%) si la comertul cu motociclete, piese si accesorii aferente; intretinerea si repararea motocicletelor (+0,1%).
Volumul total al cifrei de afaceri din comertul cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor, serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, in luna mai 2023, a inregistrat o crestere cu 19,5% fata de luna mai 2022.