In urma evaluarii celor 7 oferte depuse in cadrul licitatiei pentru proiectarea si executia Inelului Rutier Metropolitan, a fost desemnat castigatorul pentru Lotul 1, un tronson de 9 kilometri cuprins intre Baile Felix si Nojorid. Cea mai buna oferta a fost depusa de asocierea formata din SC ASFAMIXT SRL, SC OPR ASFALT SRL si SC DACIA FABER SRL, valoarea acesteia fiind de 70.143.942,59 lei, fara TVA.
Termenul pentru depunerea contestatiilor este 10 iulie 2023.
De precizat ca pentru Lotul 2 a fost desemnat constructorul SC PORR CONSTRUCT SA, iar valoarea contractului este 81.688.374,45 lei, fara TVA.
Inelul metropolitan va deschide o noua conexiune pe relatia DN 1 – DN 76 – DN 79, prin localitatile Osorhei, Baile Felix si Nojorid.
„ In conditiile in care decizia comisiei de licitatie nu va fi contestata, pana la jumatatea lunii iulie vom semna contractul de proiectare si executie. In 3 luni se va realiza proiectul tehnic, dupa care vor incepe efectiv lucrarile. Din toamna acestui an constuctorii vor intra pe lucrari. Firma Porr, constructorul tronsonului Osorhei – Baile Felix, este intr-o faza avansata cu proiectul tehnic si ne pregatim ca la inceputul lunii august sa inceapa lucrarile de constructie. Intr-un an si jumatate ambele tronsoane vor fi finalizate de constructorii de mai sus. Din 2025, reteaua de drumuri metropolitane va fi completata si cu acest proiect”, a precizat Ilie Bolojan, presedintele Consiliului Judetean Bihor.
Inelul Rutier Metropolitan va avea o lungime de 17 kilometri si va fi prevazut cu o banda pe fiecare sens de circulatie.
Executia lucrarilor va fi realizata pe doua loturi. Primul tronson are o lungime de 9 kilometri si este cuprins intre Nojorid si viaductul care va fi construit peste DN76, la iesirea din Baile Felix. Cel de-al doilea sector de drum porneste de la acest viaduct si ajunge in Osorhei, ocolind localitatile Baile 1 Mai si Cheriu.
Obiectivul de investitii „Inel Rutier Metropolitan Oradea – Lot 1: km 0+000 – 9+055 si Lotul 2: km 9+055 – 17+017” va fi finantat prin Programul National „Anghel Saligny”, din alocarile pentru Municipiul Oradea si Consiliul Judetean Bihor. Contributia guvernamentala va reprezenta 80% din valoarea totala a investitiei, iar 20% reprezinta contributia Consiliului Judetean Bihor si a Primariei Oradea.
Pentru realizarea acestei investitii, Consiliul Judetean Bihor a incheiat protocoale de colaborare cu Primaria Municipiului Oradea si Primariile comunelor Osorhei, Sanmartin si Nojorid.