Operatorul aeroportului international Liszt Ferenc din Budapesta a inaugurat o extensie a bazei sale de marfa, potrivit publicatiei Budapest Business Journal.
Investitia de 30 de milioane de euro a Bud Cargo City va creste capacitatea anuala de marfa a aeroportului de la 250.000 la 300.000 de tone, a declarat directorul general adjunct pentru dezvoltare, Rene Droese.
Anul trecut, volumul de marfa al Bud Cargo City a crescut cu 6%, pana la aproximativ 200.000 de tone.
De asemenea, Aeroportul din Budapesta va inaugura o parcare in fata Terminalului 2 in aceasta vara si intentioneaza sa deschida Terminalul 1 pentru traficul de pasageri in 2026, a spus Droese. Pregatirile sunt in curs pentru un proiect privind Terminalul 3, a adaugat el.