Stadiul de executie a lucrarilor la terminalul T4 al Aeroportului International Iasi a depasit 30%. Pe santierul de la Aeroportul International Iasi se lucreaza, in prezent, la amenajarea platformei de stationare a aeronavelor, unde vor fi realizate viitoarele aviobridge-uri.
Lucrarile la noul terminal sunt realizate de STRABAG, iar de supervizarea santierului si modul de executie a lucrarilor se ocupa firma MEDOS Construct&Consulting.
Termenul de finalizare a noii constructii este luna decembrie 2023, urmand ca aceasta sa devina operationala incepand cu 2024 pentru a deservi zborurile externe. Prin terminalul T4 vor fi procesati anual 3,3 milioane de pasageri (950 pasageri/ora varf).
In paralel cu lucrarile la noul terminal, se va lucra la dublarea capacitatii parcarii auto, conform graficului.
La etajul noului terminal, in zona de Plecari Internationale, vor fi instalate sapte porti de imbarcare, trei fiind prevazute cu aceste burdufuri ce faciliteaza transferul pasagerilor la aeronave.
Terminalul T4 are trei niveluri (subsol, parter si etaj) si o suprafata desfasurata de 31.250 mp. Termenul de finalizare a constructiei este decembrie 2023.
In paralel se lucreaza la parcarea noua, ce va avea aproximativ 600 de locuri.
Parcarea existenta este inchisa temporar, pe calea de acces spre si dinspre Aeroport fiind impuse restrictii de circulatie.
”In perioada urmatoare sunt programate interventii pentru reconfigurarea cailor de acces in fata terminalelor T3 si T4, dar si lucrari la reteaua de utilitati, canalizare si telecomunicatii”, precizeaza Consiliul Judetean Iasi.
In proiectul amplu de dezvoltare, ce va fi finalizat anul acesta, este inclusa si realizarea unui parc fotovoltaic cu o suprafata de 1 ha.
Proiectul de dezvoltare are o valoare totala de aproximativ 328 milioane de lei fara TVA.
Executia lucrarilor este realizata de Strabag SRL, iar serviciile de supervizare si dirigentie de santier sunt asigurate de Medos Construct & Consulting SRL.
In anul 2022, pe Aeroportul Iasi a fost inregistrat un trafic record de 1.536.000, cu 140% mai mult decat in 2021 si cu 16,5% mai mult decat in 2019.
”Pentru 2023 avem incredere ca traficul va fi peste nivelul prognozat de noi, de 1,6 milioane pasageri”, a spus recent Romeo Vatra, directorul Aeroportului Iasi.
Pe 23 februarie 2023 a fost aprobat in Consiliul Judetean bugetul aeroportului cu venituri de 45 milioane lei, profit 2,2 milioane lei si investitii de aproximativ 100 milioane euro.