Lucrarile la drumul judetean 706A, pe sectorul Bejan-Bretea Muresana au fost receptionate de Consiliul Judetean Hunedoara. Plin de gropi in trecut, drumul este astazi la standarde europene.
”Inca un sector de drum judetean din Culoarul Trafic Mures Nord a fost finalizat! Impreuna cu colegii mei din Consiliul Judetean Hunedoara, cu constructorul, dirigintele de santier si reprezentantii institutiilor cu atributii, am participat la receptia lucrarilor de modernizare a DJ 706A, pe sectorul Bejan-Bretea Muresana care masoara aproximativ 8 km”, anunta presedintele Consiliului Judetean Hunedoara, Laurentiu Nistor.
Acest tronson face parte din Lotul I al proiectului de modernizare a Culoarul Trafic Mures Nord.
Finantarea pentru acest obiectiv este asigurata prin POR 2014-2020.
”Felicit echipa care se ocupa de implementarea acestui proiect pentru modul in care au fost executate si urmarite lucrarile. Valoarea totala a proiectului prin care vom moderniza aproape 70 km de drumuri judetene este de 35 de milioane de euro!”, a precizat presedintele CJ Hunedoara.
In data de 3 februarie 2023, un alt sector de drum judetean, parte a lotului 1, a fost receptionat – tronsonul DJ 761 Soimus (DN 76) – Barsau (intersectia cu DJ 107A), din Culoarul de Trafic Mures Nord.
Principalele lucrari executate aici au vizat imbunatatirea elementelor geometrice si consolidarea structurii rutiere prin refacerea si completarea structurii rutiere in zonele cu defectiuni, respectiv realizarea sistemului rutier in solutii tehnice cu 2 straturi noi de mixturi asfaltice, in conformitate cu standardele in vigoare si traficul rutier.
S-a realizat amenajarea intersectiilor cu drumurile laterale in limita cadastrala a drumului judetean proiectat, intersectiile cu drumurile de exploatare si comunale realizandu-se pe amplasamentul existent, acestea constand in prevederea de racordari la marginea partii carosabile.
Au fost amenajate podete la drumuri laterale unde nu este asigurata continuitatea scurgerii apelor in lungul drumului, a fost refacuta semnalizarea rutiera si amenajarea de parapete de siguranta.
Lotul 1 este finalizat in proportie de 99%, constructorul mai avand de efectuat lucrari intre Ilia si Bretea Muresana.
In data de 26 ianuarie 2023, cu trei luni inainte de termenul contractual, au fost receptionate lucrarile executate pe cei 11,5 km ai lotului 3 din cadrul proiectului amplu de modernizare a infrastructurii rutiere pe Culoarul Trafic Mures Nord. Este vorba despre sectorul DJ 705: DN 7 – Geoagiu – Balsa – Almasu Mic de Munte – limita judet Alba, tronsonul DN 7 – Geoagiu – intersectia cu DJ 705H km 0+000 – 8+905 si DJ 705H: DJ 705 (km 8+905) – Geoagiu Bai, tronsonul intersectie DJ 705 – Geoagiu Bai (sens giratoriu) km 0+000 – 2+392.
Contractul de executie a fost semnat la inceputul lunii iunie 2021 intre Consiliul Judetean Hunedoara si asocierea formata din SC PROACTIV SRL – lider si SC OPR ASFALT SRL si OBRAS PUBLICAS Y REGADIOS S.A si SC METALPROD WEST SRL, valoarea lucrarilor la receptie fiind de 40,5 milioane lei, fara TVA.