PISTE DE BICICLETE DE 227 KM – Proiectul se intinde in judetele Bihor, Alba si Cluj si costa 18,7 milioane euro

Consiliul Judetean Bihor a aprobat un proiect de hotarare pentru amenajarea unui traseu cicloturistic care incepe din Muntii Apuseni, legand prin piste de biciclete judetele Bihor, Alba si Cluj.

Proiectul „VELO Apuseni” presupune amenajarea a 227 de kilometri de piste de biciclete, din care 99,3 km vor fi pe teritoriul judetului Bihor, 35,3 km pe teritoriul judetului Alba, iar restul de 92,4 km in judetul Cluj.

 „Impreuna cu celelalte judete, am luat ca punct comun zona Apusenilor, unde se vor intersecta cele trei brate ale pistelor si din acel punct mergem cu traseul in judet. Daca pista noastra ajunge, de exemplu, la Hidisel, ar fi anormal sa o lasam in camp. O vom duce, din bugetul nostru, pana la pista din Baile Felix care este in proiectul Centurii Sanmartin. In felul acesta va exista o continuitate intre retelele de piste de biciclete din zona metropolitana a Municipiului Oradea. Ar urma ca pana la inceputul lunii martie sa stabilim lista cu toate noile valori si date si sa semnam contractul de finantare in cursul lunii martie, ca mai apoi sa putem definitiva studiile de fezabilitate si sa putem demara procedurile de licitatie in fiecare judet”, a precizat Ilie Bolojan, presedintele Consiliului Judetean Bihor.

Valoarea totala estimata a proiectului din cele trei judete este de 92.665.542,75 lei, fara TVA, echivalentul a 18,7 milioane euro. Din aceasta suma, judetului Bihor ii revin 40.536.072,23 lei, fara TVA. Proiectul este finantat prin fonduri europene in proportie de 100%.

Proiectul va fi finantat prin Programul National de Redresare si Rezilienta (PNRR), din Investitia I.4 „Implementarea a 3.000 km de trasee cicloturistice la nivel national”, Componenta 11 – Turism si Cultura.

Cererea de finantare depusa initial avea in vedere amenajarea unui traseu cicloturistic de 823 km in cele trei judete, din care in judetul Bihor ar fi fost realizat un traseu de 360 de kilometri. In urma evaluarii de catre Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei a tuturor proiectelor depuse la nivel national, a fost admisa o limita de 227 km de trasee in judetele Bihor, Alba si Cluj, reprezentand 27,6% din propunerea initiala.

In anul 2021 a fost incheiat un acord de parteneriat intre Consiliile Judetene Bihor, Alba si Cluj pentru dezvoltarea si promovarea turistica a zonei carstice a Muntilor Apuseni, prin care cele trei parti au convenit sa realizeze mai multe obiective de interes comun.

Articolul precedentBOEING TRECE LA DISPONIBILIZARI – 2.000 de angajati vor fi dati afara
Articolul următorAEROPORTUL DIN SIBIU VA AVEA UN NOU TERMINAL – Investitia se ridica la 272,4 milioane de lei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.