CNAIR a desemnat castigatorul pentru proiectarea a trei obiective de investitii destinate descongestionarii traficului in orasul Buftea. Compania de Drumuri anunta astfel castigatorul pentru elaborarea documentatiilor tehnice pentru 3 proiecte de infrastructura mici, dar cu impact major in desfasurarea circulatiei rutiere in nordul judetului Ilfov, orasul Buftea, in urma finalizarii procedurii de evaluare a ofertelor.
Este vorba despre amenajarea:
- sens giratoriu pe DN1A, km 19+250, la intersectia cu strada Stirbei Voda (DJ 602) – Lotul I
- pasaj pietonal subteran pe DN1A, km 19+800, la intersectia cu Bulevardul Mihai Eminescu – Lotul II
- sens giratoriu pe DN7, km 17+750, la intersectia cu strada Milano (DJ 602, km 37+100)- Lotul III
Valoarea totala a contractelor este de 560.000 lei, fara TVA.
Ofertantul desemnat castigator este SC Global Routes Expert SRL si urmeaza in cel mai scurt timp posibil semnarea contractelor.
Castigatorul are la dispozitie 120 zile pentru fiecare contract, dupa cum urmeaza: 60 zile pentru elaborarea studiilor de fezabilitate si 60 zile pentru elaborarea proiectelor pentru autorizarea lucrarilor de construire.
”Aceste proiecte vor contribui atat la cresterea sigurantei rutiere, cat si la cresterea capacitatii de circulatie si vor fi realizate cu sprijinul autoritatilor, prin presedinte Hubert Thuma al Consiliului Judetean Ilfov si primarul Gheorghe Pistol al orasului Buftea”, spune secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Irinel Scriosteanu.
– Pentru Lotul 1, cu pretul de 181.000 lei fara TVA
– Pentru Lotul 2, cu pretul de 198.000 lei fara TVA
– Pentru Lotul 3, cu pretul de 181.000 lei fara TVA
”Durata fiecarui contract este de 120 zile incepand de la Data de Incepere a Contractului si cuprinde 60 zile pentru elaborarea studiilor de fezabilitate (Etapa I) si 60 de zile pentru elaborarea Proiectelor pentru Autorizarea Lucrarilor de Construire (Etapa II). Prin elaborarea studiilor de fezabilitate se urmareste imbunatatirea conditiilor de circulatie, inclusiv sub aspect de siguranta rutiera, reducerea emisiilor poluante, reducerea costurilor de operare, precum si fluidizarea traficului. In perioada urmatoare, ofertantul desemnat castigator va fi invitat la sediul CNAIR pentru semnarea contractelor, odata cu finalizarea procesului de avizare a acestora”, informeaza CNAIR.