Dupa finalizarea procesului de evaluare a ofertelor in cadrul celor 3 proceduri de achizitie publica, CNAIR a comunicat rezultatul procedurii de atribuire pentru elaborarea studiilor de fezabilitate necesare constructiei loturilor 1, 2 si 3 ale drumului de mare viteza Filiasi – Lugoj.
”Trei sectoare ale viitorului Drum de mare viteza Filiasi-Lugoj au, de astazi, castigator desemnat! (…) Semnarea contractelor va fi posibila in termen de 10 zile daca nu vor fi depuse contestatii”, anunta ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Ofertantul desemnat castigator in cadrul celor 3 proceduri de achizitie publica este AsociereaIRIMAT CONS SRL (lider de asociere) – STUDIO CORONA SRL CIVIL ENGINEERING – INFRANOVA SOLUTII TEHNICE IN CONSTRUCTII SRL.
Lotul 1 (Filiasi-Drobeta Turnu Severin) va avea o lungime de aproximativ 70 de km cu pretul de 19.912.613,44 lei fara TVA
Lotul 2 (Drobeta Turnu Severin – Domasnea) va avea o lungime de aproximativ 65 de km cu pretul de 32.850.683,62 lei fara TVA
Lotul 3 (Domasnea-Caransebes) va avea o lungime de aproximativ 45 de km cu pretul de 17.908.135,44 lei fara TVA.
Durata Contractelor aferente studiilor de fezabilitate este de:
1. Filiasi – Drobeta Turnu Severin (20 de luni din care 18 luni pentru realizare Studiului de Fezabilitate)
2. Drobeta Turnu Severin – Domasnea (28 de luni din care 26 de luni pentru realizare Studiului de Fezabilitate)
3. Domasnea – Caransebes (24 de luni din care 22 de luni pentru realizare Studiului de Fezabilitate)
Semnarea contractelor de achizitie publica va fi posibila dupa expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestatii si respectiv dupa solutionarea contestatilor/ plangerilor formulate in cadrul procedurii de atribuire.