O asociere de constructori din Romania si Bosnia-Hertegovina va proiecta si finaliza sectiunea lipsa din Autostrada Lugoj-Deva (A1), 9 km de autostrada lipsa de pe intreaga A1 de la Sibiu la granita de vest, inclusiv portiunea cu tuneluri dintre Margina si Holdea. CNAIR a semnat vineri, 14 octombrie 2022, cu asocierea SPEDITION UMB – TEHNOSTRADE – SA & PE CONSTRUCT – EURO-ASFALT d.o.o contractul pentru ,,Proiectare si executie lucrari pentru obiectivul major de investitii: Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220, Sectiunea E si finalizare Sectiunea D’’.
Valoarea contractului este de 1.826.845.634 lei fara TVA.
Finantarea este asigurata prin PNRR.
Licitatia a fost reluata in luna iunie 2022, dupa ce anterior fosta procedura lansata inca din 2019 (de 1,4 miliarde lei) fusese anulata pentru ca singura oferta depusa de o companie turca a fost declarata neconforma.
Durata contractului este de 45 de luni, din care 11 luni perioada de proiectare si 34 de luni perioada de executie a lucrarilor.
Perioada de garantie a lucrarilor este de 10 ani.
Conform conditiilor din acordul de mediu a fost prevazuta realizarea a doua tuneluri in cadrul Sectiunii E in contextul evitarii problemelor de stabilitate si a impactului negativ cu implicatii majore asupra mediului.
Lungimea celor doua tuneluri va fi de aproximativ 2,13 km.
Tunelurile vor fi formate din doua galerii unidirectionale prevazute pe fiecare cale de circulatie cu platforma de 11,25 m.
”Constructia tronsonului cu tuneluri (Margina-Holdea) de pe Autostrada Lugoj-Deva a intrat in linie dreapta! Am semnat astazi contractul de finantare pentru constructia sectiunilor E si D ale Lotului 2 al acestei autostrazi. Sunt 2,2 miliarde de lei (cu TVA) care vor fi folosite pentru proiectarea si executia lucrarilor finantate preponderent prin PNRR. Tot astazi am semnat contractul pentru proiectarea si executia acesor sectiuni, care reprezinta, practic, ultimul tronson al autostrazii Lugoj – Deva”, anunta ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Cel mai important obiectiv al proiectului este reprezentat de cele doua tuneluri dintre Margina si Holdea, solicitate prin acordul de mediu.
”Constructorul roman caruia i-a fost atribuit contractul a demonstrat pana acum ca respecta termenele contractuale si chiar poate finaliza lucrarile mai devreme. De aceea, ma astept ca si acest contract in valoare de 1, 826 de miliarde de lei (fara TVA), finantat preponderent prim PNRR, sa fie predat CNAIR cel mai tarziu la finalul anului 2026”, afirma Grindeanu.
Durata contractului este de 45 de luni:
– 11 luni perioada de proiectare
– 34 de luni perioada de executie a lucrarilor.
Cele doua tuneluri care vor fi construite in cadrul sectiunii vor avea fiecare o lungime de aproximativ 2,13 km si vor fi formate din doua galerii unidirectionale.