Compania israeliana de software de imprimare 3D Assembrix Ltd. a semnat un acord cu constuctorul american Boeing, angajandu-se sa dezvolte o platforma care va permite productia de piese printate 3D, scrie publicatia The Jerusalem Post. Assembrix ii va imprumuta gigantului aerospatial platforma de virtualizare a imprimarii 3D.
Documentul a fost semnat ca parte a unui acord de cooperare industriala existent intre Boeing si Autoritatea de Cooperare Industriala a Ministerului Economiei din Israel, care a sprijinit colaborarea celor doua companii. Aceasta ultima miscare este o continuare a unui acord anterior semnat cu cativa ani in urma cu Assembrix, care permite Boeing sa gestioneze si sa-si protejeze proprietatea intelectuala care este expusa furnizorilor in diferitele etape de productie.
Compania israeliana Assembrix a dezvoltat o platforma bazata pe cloud care virtualizeaza complet procesul de imprimare 3D. Platforma Virtual Manufacturing Space a companiei permite un proces de productie mai simplu, mai eficient si mai sigur, controland de la distanta fiecare pas al procesului de imprimare, de la proiectare la imprimare.
„Suntem incantati sa ne extindem si sa ne aprofundam parteneriatul cu un jucator important precum Boeing si consideram ca este foarte important sa continuam aceasta colaborare in beneficiul diferitelor industrii care adopta tehnologia. Spiritul antreprenorial si abordarea inovatiei din partea celor doua companii creeaza o contributie extraordinara la promovarea [imprimarii] 3D in intreaga lume”, a spus CEO-ul Assembrix, Lior Polak.
Potrivit lui Avi Barber, vicepresedinte al Boeing Mds (sisteme de aparare antiracheta) din Israel, acordul Boeing cu Assembrix indica interesul crescand al companiei pentru colaborarea cu intreprinderile mici si mijlocii „si nu doar cu companiile mari, asa cum se intampla in trecut„.
Boeing isi extinde utilizarea imprimarii 3D, folosind tehnologia pentru crearea a peste 70.000 de piese in avioane civile si militare, lansatoare de rachete, statii spatiale si multe altele, a spus el.