LUFTHANSA ADUCE PROFIT – Pilotii primesc salarii mai mari si promit sa nu mai faca greva pana vara viitoare

Germania arata ca poate sa isi salveze o companie aeriana. Guvernul german a anuntat vanzarea restului participatiei pe care o mai detinea la Lufthansa, cea mai mare companie aeriana europeana. Fondul german de stabilizare economica a vandut investitorilor internationali aproximativ 74,4 milioane de actiuni Lufthansa, echivalentul a 6,2% din capitalul social al operatorului aerian, pentru 455 milioane de euro. Institutia a castigat in total 1,07 miliarde de euro din vanzarea actiunilor, inregistrand un profit de 760 milioane de euro de pe urma investitiei.

De altfel, pilotii germani ai companiei aeriene Lufthansa au convenit cu conducerea companiei sa nu faca greva pana la jumatatea anului 2023, in baza unui acord care prevede o crestere salariala de 980 de euro, scrie Reuters. Acordul se va aplica in prima faza pana in 30 iunie 2023, dar sindicalistii si compania urmaresc sa il extinda, a transmis Lufthansa.

Conform acordului initial, pilotii vor primi o crestere a salariului lunar de baza in doua etape, cu cate 490 de euro fiecare, cu efect retroactiv de la 1 august 2022 si de la 1 aprilie 2023.

Fondul german de stabilizare economica (WSF), infiintat pentru a ajuta companiile sa depaseasca criza provocata de pandemia de de coronavirus (COVID-19), a obtinut o participatie de 20% dupa ce a salvat Lufthansa de la faliment, iar in ultimii ani si-a redus progresiv participatia, obiectivul fiind de a renunta la toate actiunile pana in octombrie 2023.


Grupul Lufthansa include si companiile Swiss International Air Lines, Brussels Airlines, Austrian Airlines, Eurowings si Lufthansa Cargo.

O greva a pilotilor Lufthansa, care a avut loc in 2 septembrie a dus la anularea a sute de zboruri, afectand si mai mult compania si pasagerii, dupa o vara de haos in calatorii.

Grevele si lipsa de personal au fortat deja mai multe companii aeriene, inclusiv Lufthansa, sa anuleze mii de zboruri in aceasta vara, ceea ce a dus la cozi lungi la aeroporturile importante si a nemultumit oamenii dornici sa inceapa sa calatoreasca din nou, dupa restrictiile legate de Covid-19.

Articolul precedentDRUMUL DE CONTUR AL LACULUI VIDRA VA FI CONSOLIDAT – Ministerul Transporturilor pregateste lucrari de 39 milioane euro
Articolul următorLICITATIE PENTRU SIGURANTA CIRCULATIEI IN BRASOV – Contractul poate ajunge la 28,7 milioane lei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.