Presedintele Consiliului Judetean (CJ) Arad, Iustin Cionca, a cerut ca proiectul drumului expres Arad-Oradea sa tina cont de investitiile din zona Sofronea-Curtici. Acesta precizeaza ca Aradul este unul dintre cele mai importante centre logistice din vestul Romaniei, unde s-au dezvoltat afaceri conexe caii ferate si transporturilor rutiere.
Valoarea estimata a proiectului este de 1,38 miliarde de euro, iar perioada de executie este de 36 de luni.
”Astazi a avut loc la Consiliul Judetean Arad o intalnire cu un grup de investitori de pe traseul viitorului drum expres Arad-Oradea. Acestia au avut o discutie cu presedintele Iustin Cionca, vicepresedintele Razvan Cadar, europarlamentarul Gheorghe Falca si echipa care realizeaza proiectul tehnic”, anunta CJ Arad.
Investitorii au solicitat ca in proiectarea drumului sa se tina cont si de afacerile pe care acestia le-au dezvoltat in zona, pentru a facilita accesul acestora la drumul expres.
,,Aradul este unul dintre cele mai importante centre logistice din vestul Romaniei, unde s-au dezvoltat afaceri conexe caii ferate si transporturilor rutiere. Nu putem ignora aceste directii de investitii atunci cand proiectam drumul expres Arad-Oradea pentru ca vorbim despre o investitie pe termen lung, nu doar pe urmatorii cinci sau zece ani, de la care ne asteptam sa ajute mediul de afaceri. L-am invitat la intalnirea de astazi si pe europarlamentarul Gheorghe Falca, fostul primar al municipiului Arad, pentru ca are experienta in marile proiecte de infrastructura, a participat la pregatirea documentatiei pentru autostrada si cunoaste foarte bine realitatile aradene”, a declarat Iustin Cionca, presedintele Consiliului Judetean Arad.
In urma discutiilor de proiectare i s-au solicitat cateva variante care sa permita dezvoltarea perimetrului Sofronea-Curtici, avand in vedere si proiectele de zeci de milioane de euro care sunt in implementare acolo.
Abia in anul 2026 am putea circula pe drumul expres Arad – Oradea.
Drumul expres (DX) Oradea – Arad va avea o lungime de 119 kilometri, cu doua benzi de circulatie pe sens. Potrivit presedintelui Consiliului Judetean Bihor, Ilie Bolojan, vor fi construite 75 de pasaje supraterane si poduri peste cursuri de apa si intersectii cu alte drumuri. In judetul Bihor sunt propuse patru noduri rutiere, alte patru fiind in judetul Arad.
Viteza de proiectare a fost stabilita la 140 de kilometri pe ora.
Viteza medie de deplasare pe ruta Arad – Oradea este acum de 60 de kilometri pe ora. Si cum viteza de proiectare pentru drumul expres este de 140 de kilometri pe ora, astfel ca timpul parcus pe ruta Oradea – Arad se va injumatati.
Ordinul de incepere pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru drumul expres Arad-Oradea a fost dat in august 2021. Pana in prezent, au fost elaborate analiza multicriteriala si studiul arheologic si a fost stabilita varianta de traseu. Sunt in curs de elaborare documentatiile privind ocuparea terenurilor, studiul de evaluare a impactului asupra mediului, planurile urbanistice zonale, documentatiile pentru obtinerea unor avize si acorduri.
Autoritatile au anuntat in octombrie 2021 ca traseul viitorului drum, stabilit de CJ Arad si CJ Bihor, a fost avizat de Comisia Tehnico-Economica a Ministerului Transporturilor, valoarea estimata a proiectului fiind de 1,38 miliarde euro.
„Ne dorim ca pana in primavara anului viitor studiul de fezabilitate sa se finalizeze. Pentru asta, este important ca furnizorii de utilitati sa colaboreze cu noi. Ne dorim ca in primavara anului 2023 sa avem un contract cu un constructor care sa poata incepe lucrarile. Durata de executie va fi de 36 de luni, deci in anul 2026 am putea deja circula pe drumul expres Arad – Oradea„, spunea Iustin Cionca, la 1 octombrie 2021.
Lungimea drumului va fi de 119 kilometri, avand doua benzi pe sens, 75 de pasaje supraterane, poduri peste cursuri de apa si intersectii cu alte drumuri.
Soseaua va trece prin localitatile Arad, Sofronea, Zimandu Nou, Simand, Socodor, Chisineu-Cris si Zerind, iar in Bihor va trece prin localitatile Avram Iancu, Ciumeghiu, Salonta, Madaras, Cefa, Gepiu, Sannicolau Roman, Nojorid, Santandrei si Oradea.
Drumul expres ocoleste municipiul Arad pe partea de nord-vest si face jonctiunea cu varianta de ocolire Arad la nivel de autostrada in nodul rutier proiectat la intersectia variantei de ocolire cu DN 7.
Proiectul va fi realizat de cele doua judete in parteneriat cu Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) prin accesare de fonduri europene nerambursabile.