ROMANII ISI CUMPARA TOT MAI MULTE MASINI – La fiecare 100 de masini inmatriculate in Romania, cel putin 6 produc accidente in trafic

In Romania creste atat numarul inmatricularilor tuturor tipurilor de vehicule, cat si de accidente, asta si ca urmare a drumurilor proaste, dupa cum arata cifrele oficiale. Practic, in Romania, in fiecare an, din fiecare 100 de masini inmatriculate, cel putin sase produc accidente in trafic soldate cu pagube materiale sau vatamari corporale si decese, un numar foarte mare fata de alte tari. De altfel, accidentele rutiere reprezinta in continuare unul dintre riscurile la care romanii se expun cel mai mult.

Inmatricularile de autoturisme au crescut in luna ianuarie din acest an cu 56,3%, fata de 2021. Autoturismele electrificate au o crestere de 95,5%, realizand o cota de piata de 17,9%. De asemenea, vehiculele comerciale usoare + minibuse, in scadere cu 18,6%, iar cele grele + bus cresc cu 42,5%.

Inmatricularilor de autovehicule au raportat o crestere de 42,8% fata de anul precedent, marja in care autoturismele electrificate au inregistrat un salt de 95,5% si o cota de piata de 17,9%, arata datele Asociatiei Producatorilor si Importatorilor Auto (APIA). Daca ne raportam la anii anteriori, luna ianuarie este in scadere cu -23,8% fata de perioada similara din anul 2020 si cu -34,7% fata de 2019, ambele survenind inaintea pandemiei COVID-19.


In Romania, topul primelor zece marci, la autoturisme si autovehicule comerciale, este condus, in ianuarie, de Dacia (2.841 de unitati), urmata de Hyundai (976 unitati), Renault (751 unitati), Ford (692 unitati), Toyota (636 unitati), Volkswagen (606 unitati), Mercedes-Benz (584 unitati), Skoda (500 unitati), Fiat (450 unitati) si Peugeot (263 unitati).


Autoturismele, care reprezinta aproximativ 85% din total, au inregistrat, in luna ianuarie 2022, un volum de 9.248 unitati, cu 56,3% mai mult decat in luna similara din 2021.


In ceea ce priveste cota de piata, segmentul SUV este pe prima pozitie, cu o cota de 42,%, in crestere cu 2,9% fata de 2021, urmat de Clasa C cu o cota de 25,2%, in scadere cu 5,9% si Clasa B cu o cota de 19,3%, in crestere cu 2,9% fata de aceeasi perioada a anului 2021.

In functie de tipul de combustibil al autoturismelor inmatriculate, in perioada analizata volumul autoturismelor pe benzina a inregistrat o crestere de 9% si a ajuns la o pondere de 68,2%, in timp ce autoturismele echipate cu motoare diesel au inregistrat o scadere de 12,6%, detinand o cota de 13,9% din total.


Autoturismele “electrificate“, respectiv cele electrice (100% si hibride plug-in), precum si cele full hybrid (care dispun si de propulsie electrica fara incarcare din sursa externa), ajung sa detina, dupa prima luna din 2022, o cota de piata de 17,9%, care depaseste, pentru prima data, cota detinuta de motoarele diesel.

Ca si in anul 2021, cand, desi s-a inregistrat o scadere a achizitiilor de autoturisme in general, cele “verzi” au performat. In anul 2022, achizitiile din aceasta categorie practic s-au dublat (+95,5%) comparativ cu perioda similara a anului trecut. In acest context, este de remarcat cresterea importanta a autoturismelor 100% Electrice (+245,5%) si a celor plug-in hybrid (+251%).


Cu atat mai mult, in prima luna din anul 2022, este de remarcat evolutia la varful clasamentului unde primele 3 cele mai vandute autoturisme 100% electrice sunt Dacia Spring, cu 148 unitati, model lansat in 2021, Testla Model 3, 75 unitati, cu o crestere fata de aceeasi perioada a anului precedent de 36 ori si Hyundai Kona cu 42 unitati, in crestere cu 320%.

In ceea ce priveste autoturismele Plug-in, top 3 modele este condus de Ford Kuga, cu 38 unitati, urmata de Hyundai Tucson cu 32 unitati si Mercedes Benz GLE cu 24 unitati, in crestere cu 200%.

Autoturismele hibride, fara reincarcare din surse externe, au pe primul loc din top 3 Toyota C-HR cu 140 unitati, in scadere cu 22,7% fata de 2021, urmata de Toyota Corolla cu 138 unitati si 8,6% scadere, apoi Toyota RAV4 cu 103 unitati, la fel ca in anul 2021.

Analizand evolutia autoturismelor cu tractiune integrala (4×4), observam ca, dupa prima luna din 2021, detin o cota de piata de 20,3%, corespunzatoare unui volum total de 1.878 unitati, in crestere cu 39,4% fata de anul 2021.


In ceea ce priveste tipul proprietarului, cele mai multe achizitii de autoturisme in ianuarie 2022 au fost realizate de catre persoanele juridice, care acopera 53% din totalul achizitiilor de autoturisme, celor fizice revenindu-le restul de 47%.

Categoria autovehicule comerciale usoare inregistreaza, in ianuarie 2022, o scadere, chiar importanta, de 18,6%, care consemneaza o evolutie opusa fata de cea a autoturismelor (+56,3%).

In acest context, majoritatea marcilor si modelelor sunt in teritoriul pozitiv in raport cu perioada similara din 2021, arata APIA.

Romania, fruntasa in Europa la capitolul accidente

Țara noastra se mentine pe unul dintre locurile fruntase in Europa la capitolul accidente soldate cu pagube materiale si/sau vatamari corporale despagubite in baza politelor RCA. Astfel, frecventa daunelor RCA in Romania, adica raportul dintre numarul daunelor si cel al politelor emise, este una dintre cele mai ridicate la nivel european, potrivit datelor colectate de UNSAR – Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare – Reasigurare de la mai multe asociatii nationale ale asiguratorilor din Europa.

Spre exemplu, in Romania, frecventa medie a daunelor se situeaza la circa 6%, conform celor mai recente date furnizate de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF). Acest lucru inseamna ca, in tara noastra, in fiecare an, din fiecare 100 de masini inmatriculate, cel putin 6 produc accidente in trafic soldate cu pagube materiale sau vatamari corporale si decese – un numar foarte mare fata de alte tari. Comparativ, Germania inregistra la finalul anului 2020 o frecventa a daunelor de 4,4%, Italia 4,2%, Bulgaria 3,82%, Polonia 3,69%, Slovacia 3,35%, Cehia 2,73% si Finlanda 1,8%.

Nu intamplator, Romania se afla in varful clasamentului european si in ceea ce priveste rata daunei, un alt indicator specific industriei de asigurari, cu un nivel de peste 80% in anul 2020, in timp ce media europeana se afla la 62%, potrivit unui raport publicat recent de catre EIOPA – Autoritatea Europeana de Asigurari si Pensii Ocupationale. Mai mult, dupa primele 9 luni din 2021, rata daunei pe zona asigurarilor RCA a urcat pana la 99,52%, arata datele ASF.

La aceasta rata a daunei se adauga taxele de functionare, impozitele platite, contributiile la Fondul de Garantare a Asiguratilor, la Fondul National de Protectie, precum si cheltuielile de distributie si administrare, costuri cu utilitatile etc., care si ele se afla toate in crestere accelerata.

Insumate, toate aceste cifre formeaza o rata combinata tehnica de peste 130%. Aceasta arata ca activitatea de baza a unui asigurator, cea de subscriere (deci de preluare a unor riscuri), genereaza pierderi. Pe scurt, linia RCA este una neprofitabila pentru companiile de asigurari: pentru fiecare 100 de lei incasati din RCA, asiguratorii trebuie sa scoata din buzunar in plus circa 30 de lei.

Studiile de specialitate ne arata ca accidentele rutiere reprezinta in continuare unul dintre riscurile la care romanii se expun cel mai mult. UNSAR si industria de asigurari contribuie prin campaniile anuale de informare si de preventie rutiera la obiectivul de reducere a riscului accidentelor din Romania, un exemplu relevant fiind campania ATENTinTRAFIC. Complementar, in acest context, orice schimbari legislative, inclusiv cele care privesc zona asigurarilor RCA, trebuie sa fie facute in urma unui studiu de impact, bazat pe date solide, care sa vina cu adevarat in sprijinul romanilor, inclusiv pe zona de siguranta rutiera si – foarte important – sa nu contravina legislatiei europene”, au declarat reprezentantii UNSAR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.