AUTORITATEA DE CONCURENTA ANUNTA REGULI NOI IN TRANSPORT – Pretul cel mai mic trebuie sa fie principalul criteriu de atribuire a licentelor de traseu pentru transportul judetean

Consiliul Concurentei a decis, in urma unei investigatii, ca nivelul tarifelor aplicate de catre transportatori pentru efectuarea serviciului de transport local, judetean sau interjudetean de persoane prin curse regulate trebuie sa constituie criteriul principal de atribuire concurentiala atunci cand operatorilor li se acorda exclusivitate pe curse si/sau trasee.

In cadrul investigatiei, Consiliului Concurentei a constatat ca nivelul tarifului/pretului nu a fost prevazut printre criteriile de atribuire, atat in cazul transportului judetean, cat si in cazul celui interjudetean, desi au fost acordate drepturi exclusive.

Astfel, criteriile de evaluare a operatorilor de transport in scopul obţinerii licenţelor de traseu pentru transportul judetean/interjudetean de persoane prin curse regulate favorizeaza operatorii existenti in piata.

In acest fel, operatorii de transport care ar fi putut sa ofere serviciile respective la un nivel de calitate superior (vehicule mai noi, confort sporit, aer conditionat) si la un pret posibil mai mic au fost impiedicati sa intre pe piata.

De asemenea, Consiliul Concurentei a decis ca valabilitatea Programului de transport interjudetean, precum si a licentelor de traseu nu trebuie prelungita de catre Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI) mai mult de sfarsitul lunii iunie 2023 (termen prevazut in Ordinul ministrului transporturilor pentru prelungirea valabilitatii Programului de transport) deoarece incalca legislatia in domeniul concurentei, blocand accesul pe piata a unor noi operatori de transport.

Prin prelungirea nejustificata a valabilitatii licentelor de traseu se consolideaza pozitia dominata a operatorilor existenti in piata, pozitie data de exclusivitatea detinuta de acestia pe cursele/traseele operate. Practic, prin prelungirea licentelor de traseu, operatorii nu au fost motivati sa investeasca in dotarea cu vehicule noi.

In prezent, pe trasee pot exista vehicule care la data realizarii atribuirii, in speta anul 2013, aveau deja o vechime de peste 15 ani (vechime ce depaseste durata normala de functionare de maxim 9 ani).

In acest fel, este afectata nu numai activitatea firmelor ce ar dori sa intre pe aceste piete, ci si consumatorii carora li s-au oferit conditii calitative reduse la un pret cel mai probabil mai mare decat cel care ar fi rezultat in urma unei proceduri concurentiale”, arata Consiliul Concurentei.

In aceste conditii, autoritatea de concurenta considera ca trebuie stabilite criterii de calificare si selectie clare, obiective si nediscriminatorii. Astfel, pe langa necesitatea unor mijloace de transport care respecta normele de poluare, trebuie avute in vedere si alte criterii de atribuire, precum: nivelul de siguranta in trafic, gradul de confort al autovehiculului, accesibilitate pentru persoane cu dizabilitati si, mai ales, nivelul tarifului de calatorie.

Ca urmare, autoritatea de concurenta solicita MTI sa finalizeze, in maxim 15 luni, noua procedura de atribuire a serviciilor de transport rutier de persoane prin servicii regulate la nivel interjudetean: fie prin mijloace concurentiale, conform dispozitiilor legislatiei in domeniul achizitiilor publice; fie prin deschiderea completa a pietei transportului interjudetean, in sensul acordarii licentelor de traseu tuturor solicitantilor care indeplinesc criteriile de calificare şi selecţie si care, totodata, respecta conditiile si graficul de circulatie stabilite de autoritate, fara a fi acordate exclusivitati pe trasee si/sau curse.

De asemenea, normele privind transportul judetean prevad ca, in cazul in care o autoritate administrativ teritoriala identifica o nevoie de deplasare a cetatenilor sai, aceasta nu poate elimina, modifica sau introduce un traseu decat cu acordul operatorului de transport rutier. In acelasi timp, insa, operatorul de transport poate renunta oricand sa presteze serviciul pe un anumit traseu, fara a fi sanctionat.

Astfel, Consiliul Concurentei considera ca trebuie eliminata conditia obtinerii acordului operatorului de transport rutier pentru a se actualiza programele de transport judetean, interesul cetatenilor, fiind pe primul loc. In acelasi timp, aceste prevederi incalca reglementarile in domeniul concurentei deoarece conditioneaza intrarea pe piata a unor noi operatori, care pot oferi servicii de calitate superioara, de acordul altor operatori din piata, competitori.

In urma investigatiei, Consiliul Concurentei recomanda Parlamentului si Guvernului Romaniei sa nu mai fie emise acte normative prin care sa se prelungeasca valabilitatea Programelor de transport, indiferent daca acestea sunt judetene sau interjudetene.

Totodata, orice modificare a legislatiei in domeniul transporturilor trebuie sa prevada expres faptul ca nivelul tarifelor aplicate de catre transportatori pentru efectuarea serviciului de transport local, judetean sau interjudetean de persoane prin curse regulate va constitui criteriul principal de atribuire concurentiala atunci cand operatorilor li se acorda exclusivitate pe curse si/sau trasee.

In plus, autoritatea de concurenta a transmis catre consiliile judetene, organismele responsabile cu organizarea noilor proceduri de atribuire a traseelor din programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate la nivel judetean, un set complex de recomandari care sa asigure si sa mentina concurenta pe aceasta piata.

Investigatia Consiliului Concurentei a fost declansata, din oficiu, ca urmare a refuzului Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei (MDLPA) si MTI de a respecta avizul negativ transmis de autoritatea de concurenta cu privire la Proiectul de ordin pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi funcţionarea transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate la nivel judeţean si punerea acestuia in practica prin publicarea in Monitorul Oficial.

In Romania, transportul rutier de persoane prin curse regulate este reglementat diferit, in functie de clasificarea pe zone de desfasurare: transport interjudetean, transport judetean si transport local.

Transportul rutier judetean este un serviciu public ce se desfasoara intre doua localitati din acelasi judet, autoritatile de reglementare competente fiind consiliile judetene, la nivel local, si MTI si Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilitati Publice (ANRSC), la nivel central. Totodata, MDLPA a avut atributii in ceea ce priveste elaborarea si aprobarea normelor metodologice pentru organizarea si efectuarea transportului rutier de persoane la nivel judetean, in perioada iunie 2019 – aprilie 2020.

Transportul rutier interjudetean este serviciul public ce se efectueaza intre doua localitati situate in judete diferite. Autoritatea de reglementare competenta este MTI, Inspectoratul de Stat pentru Controlul Transportului Rutier verifica respectarea reglementarilor in domeniu, iar Autoritatea Rutiera Romana elaboreaza programul de transport interjudetean si avizeaza programele de transport judetene, astfel incat cele doua sa fie armonizate.

Transportul rutier local este un serviciu public efectuat in interiorul unei localitati, precum si in limitele unei asociatii de dezvoltare si este reglementat de fiecare unitate administrativ teritoriala (consiliul local sau asociatie de dezvoltare intercomunitara, dupa caz).

Decizia Consiliului Concurentei, in urma investigatiei privind transportul rutier de persoane prin servicii regulate la nivel inter/intrajudetean, va fi publicata pe pagina web a institutiei.

Articolul precedentTRANSPORTUL PE AEROPORTUL OTOPENI S-A DUBLAT – Romanii care au programate zboruri trebuie sa vina la aeroport cu trei ore mai devreme
Articolul următorAUTORIZATIA PENTRU DRUMUL EXPRES GALATI-BRAILA A FOST EMISA – Drumul va avea 11 km si ar putea fi gata in 2023

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.