GUVERNUL MAI FACE UN PAS CATRE PNRR – Planul de actiune pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare, in aprobare la Guvern: „Obiectivul acestei reforme este de a consolida eficienta si competitivitatea cailor ferate din Romania”

Ministerul Transporturilor a lansat in dezbatere proiectul de hotarare a Guvernului privind aprobarea Planului de actiune pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare si transferul modal catre calea ferata al fluxurilor de transport de calatori si marfa. Adoptarea acestui proiect este absolut necesara, aceasta fiind una dintre actiunile pe care Executivul Romaniei si le-a asumat in cadrul PNRR pentru finalul anului 2021.

Potrivit precizarilor Ministerului Transporturilor, documentul reprezinta „un plan de actiune cuprinzator destinat sa asigure realizarea cu succes a obiectivelor de reforma asumate in ceea ce priveste cresterea traficului feroviar pana in anul 2026” cu 25%.

Publicam in continuare anuntul Ministerului Transporturilor, cu precizarea ca intregul act normativ poate fi accesat AICI:

„La sfarsitul lunii septembrie 2021 a fost aprobat Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR) al Romaniei care prevede un set de reforme si de investitii prioritizate in baza unui set de criterii care au in vedere asigurarea accesibilitatii si conectivitatii, elemente cheie pentru dezvoltarea economica si sociala.

Prin adoptarea prezentului act normativ se urmareste aprobarea Planului de actiune pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare si transferul modal catre calea ferata al fluxurilor de transport de calatori si marfa, actiune asumata in cadrul PNRR pentru finalul anului 2021. Prin PNRR au fost asumate doua obiective relevante de reforma in domeniul transporturilor. Aceste obiective vizeaza cresterea cu 25% pana in anul 2026 a traficului feroviar derulat pe reteaua feroviara din Romania. Acest document reprezinta un plan de actiune cuprinzator destinat sa asigure realizarea cu succes a obiectivelor de reforma asumate in ceea ce priveste cresterea traficului feroviar pana in anul 2026.

In cadrul PNRR a fost propusa reforma ”Dezvoltarea infrastructurii feroviare si managementul traficului feroviar”. Obiectivul acestei reforme este de a consolida eficienta si competitivitatea cailor ferate din Romania. in procesul de elaborare a PNRR a fost agreata necesitatea unui plan de actiune pentru atingerea obiectivelor de reforma asumate in ceea ce priveste cresterea traficului feroviar pana in anul 2026.

Acest plan include:

-un sistem cu indicatori pentru prioritizarea investitiilor;

-o structura responsabila cu pregatirea proiectului;

-masuri de crestere a traficului de marfa feroviar cu cel putin 25 % pana in 2026 fata de 2020;

-masuri specifice in vederea atingerii unui obiectiv de crestere a numarului de calatori din transportul feroviar cu o medie de 25 % fata de nivelul de referinta din 2021;

-masuri de crestere a utilizarii materialului rulant nou achizitionat;

-masuri de transfer al calatorilor de la transportul cu autobuze/microbuze la transportul feroviar pe rutele de naveta.

O componenta importanta a acestui plan de actiune se refera la implementarea Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025, document aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 985/2020. Rolul determinant al implementarii acestei strategii in cadrul planului de actiune destinat cresterii masive a traficului feroviar este dat de orientarea prevalenta a strategiei spre cresterea competitivitatii serviciilor de transport feroviar pe piata interna a transporturilor de calatori si marfa, in principal prin cresterea performantelor circulatiei trenurilor.

In conformitate cu prevederile legislatiei europene si nationale in vigoare, instrumentul prin care se asigura cadrul legal de implementare a Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025 este contractul de activitate si performanta al administratorului infrastructurii feroviare pentru perioada 2021-2025, contract incheiat cu Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, in numele statului. Acest contract a fost aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 920/2021.

Implementarea Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025 reprezinta o conditie necesara, dar nu si suficienta, pentru atingerea obiectivelor de reforma asumate prin PNRR in ceea ce priveste cresterea traficului feroviar pana in anul 2026„.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.