VOM AVEA UN NOU POD PESTE PRUT, LA UNGHENI – Ministrul Drula promite si reabilitarea podurilor existente

Patru podurile peste Prut vor fi reabilitate din fonduri europene. In plus, ministrul Transporturilor, Catalin Drula, promite ca se va construi un nou pod care va face legatura intre Romania si Republica Moldova.

REABILITAM PODURILE DE PESTE PRUT SI CONSTRUIM UNUL NOU. Imbunatatim prin infrastructura legaturile dintre Romania si Republica Moldova! Compania de drumuri are in derulare cinci proiecte importante, finantate prin fonduri europene nerambursabile, pentru reabilitarea podurilor de peste Prut si pentru construirea unui nou pod peste acest rau, la Ungheni„, scrie Drula, pe Facebook.

Acesta vorbeste despre fiecare proiect in parte.

Astfel, Podul de la Galati – Giurgiulesti, pe DN 2B, a fost construit in 1949 si are o lungime de 125 de metri. Executia lucrarilor a pornit chiar in iulie si se va incheia peste 9 luni.

Aici se va consolida grinda cu zabrele, tablierul va fi sablat si vopsit, placa de beton armat care sustine calea pe pod va fi reparata, calea pe pod si trotuarele vor fi refacute, se vor schimba parapetele pietonale si de siguranta, rampele de acces vor fi refacute, iar picioarele podului vor fi protejate de un dig de piatra bruta„, adauga ministrul.

In ceea ce priveste Podul de la Ungheni, de pe Autostrada Unirii A8 Tg. Mures-Iasi-Ungheni (unde proiectarea este deja in derulare), Studiul de fezabilitate pentru pod e finalizat, iar, dupa ce se obtine acordul de mediu aflat in procedura, va fi lansata licitatia de proiectare si executie.

Celelalte poduri care vor fi reabilitate sunt: Podul de la Albita – Leuseni, pe DN 24B; Podul de la Sculeni, pe DN 24; Podul de la Oancea – Cahul, pe DN 26A.

Pentru acestea din urma, CNAIR lucreaza deja la proiectele de reabilitare care se vor desfasura pe modelul Podului de la Galati – Giurgiulesti. Accesul peste raul Prut devine astfel mai usor si mai sigur prin toate aceste puncte, spre beneficiul cetatenilor Romaniei si cei ai Republicii Moldova. O infrastructura moderna este cheia ridicarii si dezvoltarii economice a regiunilor care sunt deservite de ea„, mai spune ministrul Catalin Drula.

Articolul precedentAIR CLAIM SE LISTEAZA PE BURSA – Compania este evaluata la peste 27 milioane lei
Articolul următorAIR CANADA, PIERDERI DE PESTE 1,1 MILIARDE DE DOLARI – Compania mizeaza pe revenirea calatoriilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.