Ministrul Transporturilor, Catalin Drula, spune ca in Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR), pe partea de infrastructura, majoritatea fondurilor sunt alocate autostrazilor din Moldova. Ministrul afirma ca fondurile vor fi destinate construirii autostrazilor A7 si A8, care leaga regiunea Moldovei de sudul tarii si, respectiv, de vest.
De altfel, ministrul anunta luna trecuta ca Autostrada A7 Ploiesti – Pascani – Siret a fost inclusa in Planul National de Redresare si Rezilienta ca proiect major, alaturi de un sector din autostrada A8 Tg. Mures – Iasi – Ungheni si unul din autostrada A3 Bucuresti – Bors.
Drula da totul pentru Moldova, dar fara termene
El a evitat insa sa anunte un termen-limita pentru finalizarea lucrarilor la autostrada A8 Ungheni Iasi-Targu Mures. „Nu putem arunca termene, este neserios”, a spus Drula, intrebat cand va fi finalizata integral autostrada Ungheni-Iasi-Targu Mures.
„In PNRR, pe partea de rutier, majoritatea fondurilor merg catre Moldova. Autostrada A7 si capetele din A8. Personal am fost la Bruxelles in luna aprilie si am argumentat nevoia de a include aceste autostrazi in PNRR. Europa si-a construit infrastructura deja acum 20, 30, 40, 50 de ani. Prioritatile la nivelul continentului sunt un pic altele. Stiti foarte bine cat ne doare infrastructura in Romania si mai ales in Moldova. Am incercat sa aduc aceste argumente in discutiile de acolo. Am discutat despre economie, siguranta, poluare, pentru ca in momentul in care tot acest trafic nu mai trece prin localitati nu mai avem poluare. Cred ca am reusit sa conving, astea sunt semnalele pe care le avem. Bineinteles, o sa fim multumiti in momentul in care avem programul aprobat, ceea ce urmeaza in lunile urmatoare„, a afirmat Drula.
Catalin Drula a sustinut joi, 24 iunie 2021, o conferinta de presa la Iasi, impreuna cu vicepremierul Dan Barna.
„Am fost personal la Bruxelles in aprilie si am argumentat cu pasiune despre nevoia de a avea aceste autostrazi. Europa are deja infrastructura, prioritatile continentului sunt altele. Am adus argumente, am discutat despre economie, siguranta si poluare si cred ca am reusit sa-i conving, astea sunt semnalele pe care le avem”, a declarat ministrul Catalin Drula.
Despre proiectele pentru autostrazile A7 si A8, Drula spune ca sunt „mature” si ca vrea ca proiectarea sa fie gata in scurt timp, astfel incat sa poata fi demarata si executia lucrarilor. Pentru autostrada A7 Ploiesti-Pascani, obiectivul este ca pentru cei 320 de kilometri cu o valoare de 2,5-3 miliarde de euro sa fie facute licitatiile, pentru toate cele patru segmente, pana la finalul anului. Despre autostrada A8, ministrul Transporturilor precizeaza ca exista deja acordul de mediu pentru segmentele din capetele proiectului, astfel incat acestea au putut fi prinse in PNRR.
„Tot pe A8, pe sectorul de drum din judetul Iasi (Ungheni-Iasi-limita judetului Neamt), am demarat proiectul tehnic. Era bine sa fi avut documentatia gata si sa avem deja lucrari in teren. E in derulare procedura, doi ani dureaza proiectul tehnic, apoi scoatem la licitatie executia lucrarilor. Incercam sa acceleram lucrurile pe tronsonul Iasi-Targu Frumos, care va fi tratat cu prioritate”, a precizat Catalin Drula.
Oficialul spune ca lupta sa pentru infrastructura din Moldova a inceput inainte sa intre in politica.
„Autostrada A7, obiectivul este pentru cei 320 de kilometri, cu valoare de 2,5-3 miliarde de euro, valoarea exacta o vom sti dupa ce avem licitatiile finalizate, finantate prin PNRR, scoase la licitatie toate cele patru segmente. Anul acesta primul a fost scos deja la licitatie. Vreau sa subliniez ca aici este o documentatie completa, cu tot proiectul tehnic, am scos la licitatie doar executia lucrarilor. Nu mai avem acele intarzieri dupa semnarea contractului, alte avize, exproprieri, ajustari de proiect la realitatea din teren. Nu, pentru ca proiectul e facut din anii din urma. De altfel, este un proiect lansat la licitatie in guvernul tehnocrat din 2016, cand am fost consilier 10 luni pe infrastructura, mergeam atunci la ministru si spuneam sa pregatim A7„, a adaugat ministrul Drula.
Primul sector dinspre autostrada A7 a fost deja scos la licitatie, 62 de km, urmatoarele trei sectoare vor continua in urmatorii trei ani.
„A8, am argumentat si am gasit calea de a obtine acordul de mediu pe sectoarele din capetele proiectului, pe cel care s-a lucrat in ultimul an, doi, mai mult decat era cazul, si acolo am avut niste discutii cu firma respectiva sa accelereze, astfel incat sa prindem aceste doua sectoare zona Targu Neamt, capatul celalalt al autostrazii din Transilvania, in PNRR, pentru ca aceasta autostrada sa fie in sfarsit construita, sa nu mai vorbim despre ea doar pe bannere„, a mai spus Drula.
Klaus Iohannis: „Nu ne-ar ajuta o aprobare rapida acum, fara a merge in profunzime”
La randul sau, presedintele Klaus Iohannis a spus ca nu ar ajuta Romania o aprobare rapida a PNRR de catre Comisia Europeana, „fara a merge in profunzime” si ca este bine sa existe discutii si clarificari cu CE de la bun inceput, deoarece ulterior proiectele prin PNRR trebuie implementate si e mai bine astfel, decat sa avem discutii ulterioare pe fiecare transa de finantare.
„Situatia, dupa parerea mea, este destul de buna avand in vedere ca noi avem un Plan National de Redresare si Rezilienta finalizat. L-am depus si cred ca aceste discutii cu Comisia sunt foarte benefice. Nu ne-ar ajuta o aprobare rapida acum, fara a merge in profunzime, fiindca ulterior aceste proiecte trebuie implementate si decat sa avem discutii ulterioare pe fiecare transa de finantare, cum din pacate s-a intamplat de multe ori pana acum, prefer sa avem toate aceste discutii si clarificari la inceput. Sa avem toate aspectele discutate si lamurite cu Comisia, dupa care sa pornim la implementarea proiectelor, in asa fel incat sa le putem implementa foarte repede si foarte bine, fara sa ne oprim pe parcurs, cum ni s-a mai intamplat, din pacate, la fonduri europene. Ca s-a oprit finantarea, ca proiectul nu a corespuns. Mai bine sacrificam inca o luna de zile sau doua, clarificam tot si cand este gata pornim si le punem in practica”, a declarat Klaus Iohannis.