SALONUL AUTO BUCURESTI& ACCESORII SE REIA IN OCTOMBRIE – Vor fi expuse noile modele auto, tehnologii si produse din domeniul auto

Cea de-a 18- a editie a Salonului Auto Bucuresti & Accesorii va avea loc, in acest an, in perioada 7 – 17 octombrie, la Centrul Expozitional Romexpo, au anuntat organizatorii intr-un comunicat transmis miercuri, 26 mai.

Potrivit comunicatului, in cadrul SAB & Accesorii 2021, vor fi expuse noile modele auto, tehnologii si produse din domeniul auto, iar tematica evenimentului include autoturisme de oras si de teren, autoturisme clasice, vehicule hibride si electrice – in zona dedicata „e-Mobility @SAB & Accesorii 2021”, autovehicule utilitare usoare si grele (camioane, remorci, componente si accesorii aferente), motociclete, scutere, biciclete si accesorii, componente si accesorii auto, sisteme audio si de navigatie, tuning auto si moto, echipamente si utilaje pentru service-uri, vopsitorii si spalatorii auto, concursuri, workshop-uri si lansari de noi tehnologii, mijloace de semnalizare rutiera, echipamente de dirijare, masura si control trafic, media de specialitate si asociatii de profil, societati de leasing, societati de asigurare si servicii adiacente.

Increderea cu care ne-ati rasplatit de-a lungul celor 17 editii ale Salonului Auto Bucuresti & Accesorii, expozanti si vizitatori in egala masura, reprezinta pentru noi motivatia de a veni in intampinarea dumneavoastra cu o platforma de business solida care sa sprijine piata auto din Romania. Prin eforturi comune, dorim ca SAB & Accesorii sa reprezinte un accelerator pentru revenirea la normalitate, un real suport pentru redresarea industriei auto, maximizarea vanzarilor si atingerea obiectivelor de business prin interactiunea cu clientii si specialistii din domeniul auto”, sustin organizatorii.

Editia anterioara a SAB & Accesorii a avut loc in 2019, la Romexpo, ocazie cu care, pe o suprafata totala de 25.000 de metri patrati, atat in Pavilionul B2, cat si in zona exterioara a expozitiei, au putut fi admirate, in premiera nationala, modele-concept si noutati ale sezonului 2019 – 2020 apartinand brandurilor: Abarth, Alfa Romeo, BMW, Citroen, Fiat, Ford, Honda, Hyundai, Jaguar, Jeep, Kia, Land Rover, Maserati, Mazda, Mercedes, Mini, Mitsubishi, Opel, Piaggio, RAM 1500, Seat, Shelby, Skoda, Smart, SsangYong, Suzuki, Tesla, Toyota sau Volvo.

Motto-ul evenimentului din urma cu doi ani a fost „Mobilitatea la prezent si viitor”, in ideea ca transportul electric evolueaza semnificativ la nivel international, odata cu crearea si producerea de vehicule electrice si hibride ce devin din ce in ce mai accesibile.

In acest sens, printre modelele electrice si hibride ce au fost expuse la Romexpo, in 2019, s-au aflat: Tesla Model 3 Standard Range Plus, EQC 400 4MATIC (primul SUV electric de la Mercedes-Benz), Jaguar I-PACE (primul SUV sportiv Jaguar complet electric), alaturi de modelele hibride si plug-in produse de BMW, Mini, Volvo, Kia, Toyota, Honda, Hyundai, Suzuki, Ford, Mitsubishi si Jaguar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.