Compania Nationala de Cai Ferate “CFR” SA a lansat licitatia deschisa pentru realizarea Studiului de Fezabilitate si a Proiectului Tehnic necesar modernizarii liniei de cale ferata CF ILVA MICA – POJORATA (subsectiunea 2 a tronsonului Apahida – Suceava), pentru viteza maxima de circulatie de 160 km/h pentru trenurile de calatori, respectiv de 120 km/h pentru trenurile de marfa.
Potrivit anuntului CFR SA, Studiul de fezabilitate si Proiectul Tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferata pe subsectiunea 2 ILVA MICA – POJORATA, urmeaza sa fie realizat pentru traseul de cale ferata care are o lungime aproximativa de 106 km, in scopul identificarii „solutiei optime din punct de vedere tehnic, operational, economic, financiar, al impactului asupra mediului si al schimbarilor climatice”.
Valoarea estimata a contractului este de 73.047.000 RON fara TVA, banii provenind din Fondul de Coeziune prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei – CEF Sector Transport, in procent de 85% din valoarea eligibila, iar restul sumei va fi suportat de la Bugetul de Stat.
Durata contractului este de 23 de luni.
Lansarea licitatiei de la inceputul acestei saptamani face parte din programul de modernizare a liniei de cale ferata APAHIA-SUCEAVA (de 310 km), care leaga Transilvania de Moldova. Valoarea estimata pentru cele trei subsectiuni de cale ferata se ridicata la circa 150 milioane lei:
-Subsectiunea 1 Apahida – Ilva Mica (119 km) – valoarea estimata a contractului este de 34.088.600 RON, fara TVA
-Subsectiunea 2 Ilva Mica – Pojorata (106 km) – valoarea estimata a contractului este de 73.047.000 RON fara TVA
-Subsectiunea 3 Pojorata – Suceava (85 km) – valoarea estimata a contractului este de 42.740.987,93 RON fara TVA
Ceea ce se doreste practic prin acest studiu de fezabilitate, precizeaza CFR SA este modernizarea portiunii de cale ferata dintre cele doua localitati astfel incat regiuna centrala a tarii sa poata fi legata de cea nord-estica: „Obiectivul general al contractului de prestari servicii este modernizarea infrastructurii feroviare intre ILVA MICA si POJORATA, pentru integrarea unui transport durabil intre regiunea Centrala si Nord-Estica a tarii, asigurarea dezvoltarii socio-economice a zonelor traversate, imbunatatirea competitivitatii economice a Romaniei si asigurarea conditiilor necesare pentru cresterea numarului de pasageri si a volumului de marfuri transportate pe reteaua TEN-T. De asemenea, contractul prevede si atingerea unor importante obiective specifice, printre care mentionam:
► cresterea vitezei de circulatie si, implicit, reducerea duratei de calatorie pe subsectiunea analizata si pe intreaga sectiune Apahida – Suceava;
►imbunatatirea conditiilor de calatorie si cresterea gradului de siguranta, gestionand in acelasi timp impactul asupra mediului, in conformitate cu cerintele europene”.
CFR SA da asigurari in comunicatul sau ca Studiul de fezabilitate si Proiectul Tehnic vor respecta legile, reglementarile, directivele, standardele, instructiile specifice si metodele in vigoare, cu respectarea conformitatii standardelor impuse pentru Coridoarele TEN-T si asigurarea specificatiilor tehnice de interoperabilitate pe teritoriul Romaniei.
In cadrul studiului de fezabilitate se va analiza situatia actuala a infrastructurii feroviare, urmand ca documentatiile tehnic-economice sa cuprinda specificatii privind suprastructura caii ferate, terasamentele, consolidarile, constructiile civile, podurile, podetele si tunele, dar si semnalizarile ERTMS/ ETCS nivel 2, GSM-R, CE, BLAI, etc.
Precizam ca anuntul de participare la procedura licitatie deschisa si documentatia de atribuire sunt disponibile in in Sistemul informatic colaborativ pentru mediu performant de desfasurare al achizitiilor publice(SICAP), la adresa www.e-licitatie.ro.Termenul limita pentru primirea ofertelor este 10.05.2021.