DACIA SI-A DUBLAT VANZARILE IN FRANTA – Numarul inmatricularilor in primele trei luni din 2021 a crescut cu 85% fata de primul trimestru din 2020

Numarul inmatricularilor de autoturisme noi Dacia in Franta a inregistrat in primul trimestru din 2021 o crestere de 85% in ritm anual, la 16.578 de unitati, arata datele publicate joi de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA), transmite Reuters. Si in Romania inmatricularile de autoturisme noi au crescut in martie 2021 cu 18% fata de martie 2020, iar Dacia este pe primul loc in top.

In primul trimestru din 2020 vanzarile de masini pe plan global au scazut semnificativ, din cauza masurilor adoptate pentru a tine sub control pandemia de coronavirus (COVID-19). Livrarile grupului francez Renault au crescut in primele trei luni din acest an cu 17,5%, in timp ce Ford a inregistrat un avans de 40,8%.

Pe ansamblu, piata auto franceza a inregistrat in primul trimestru din 2021 o crestere a vanzarilor de 21,1% (fiind inmatriculate 441.791 autoturisme noi), iar in martie livrarile au urcat cu 192%, la 182.775 unitati. Franta ramane a doua mare piata auto din Uniunea Europeana, in urma Germaniei, dar inaintea Italiei si Spaniei.

Inmatricularile Dacia in Franta in martie 2021 s-au triplat in raport cu martie 2020

Inmatricularile de autoturisme Dacia noi in Franta s-au situat la 9.676 unitati in martie, fata de 3.107 unitati in perioada similara din 2020. Grupul francez Renault a inmatriculat luna trecuta 39.803 unitati, fata de 17.621 unitati in perioada similara din 2020, in timp ce Ford a inmatriculat 6.168 unitati, fata de 1.857 unitati in perioada similara din 2020.

Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile si-a mentinut estimarea privind o expansiune de 9% a vanzarilor pe piata auto franceza in 2021.

Compania Dacia a fost preluata de Renault in anul 1999. Relansata in 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucator de notorietate pe piata auto europeana.

Piata auto da semne de revenire si in Romania

Inmatricularile de autoturisme noi in Romania au crescut in martie 2021 cu 18% fata de martie 2020, atingand un volum de 7.861 unitati. Pe primele trei luni din 2021 nivelul inmatricularilor de autoturisme noi in Romania a atins nivelul de 20.762 unitati, o scadere de 25% fata de perioada similara din 2020, respectiv 27.979 unitati.

In ceea ce priveste autoturismele second-hand inmatriculate pentru prima oara in Romania, volumul acestora a atins in martie 2021 cifra de 36.558 unitati, o crestere de 1% fata de martie 2020. Pe primul trimestru din 2021 nivelul inmatricularilor de autoturisme SH in Romania a atins nivelul de 101.299 unitati, o scadere de 6% fata de perioada similara din 2020, respectiv 108.080 unitati.

Clasamentul pe marci – inmatriculari de masini noi in primele 3 luni ale lui 2021

  • DACIA = 3.830 unitati
  • FORD = 1.905 unitati
  • TOYOTA = 1.882 unitati
  • HYUNDAI = 1.844 unitati
  • SKODA = 1.767 unitati
  • VOLKSWAGEN = 1.548 unitati
  • RENAULT = 1.049 unitati
  • BMW = 939 unitati
  • MERCEDES = 810 unitati
  • SUZUKI = 809 unitati

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.