CNAIR PUNE LUPA PE AUTOSTRADA UNIRII – Proiectantul spaniol este somat de Companie sa respecte termenele contractuale pentru finalizarea A8

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) misca lucrurile in cazul Autostrazii Unirii A8 – Targu Mures-Targu Neamt. In cursul zilei de luni, 25 ianuarie 2021, la sediul CNAIR a avut loc o sedinta la care au luat parte directorul general al CNAIR, Mariana Ionita, dar si Carlos Galvez Leon, director al sucursalei din Romania a societatii Ingenieria Especializada Obra Civil e Industrial SA – firma spaniola care se ocupa de realizarea studiului de fezabilitate al proiectului de autostrada – in cadrul careia s-a discutat despre progresele inregistrate in cazul acestor proiecte.

Mariana Ionita: “Pe langa Autostrada Moldovei A7, am discutat si problematica A8, care este, de asemenea, un proiect prioritar”

Directorul general al CNAIR, Marian Ionita, a precizat, potrivit anuntului de pe pagina de Facebook a CNAIR, ca in urma intrevederii s-a ajuns la stabilirea unui calendar ferm pe care proiectantul spaniol si-a asumat sa il respecte:

Ieri, am avut o noua sedința de progres pe autostrazile din Moldova care sunt proiectele strategice pentru anul in curs. Pe langa Autostrada Moldovei A7, am discutat si problematica A8, care este, de asemenea, un proiect prioritar. Am avut o analiza detaliata cu proiectantul pe sectorul de la Targu Mures la Targu Neamt. Am ajuns la un calendar ferm pe care proiectantul si l-a asumat. Ca urmare a discuțiilor purtate acesta se va organiza in perioada imediat urmatoare, astfel incat sa pastram graficele si calendarul asumat”.

La randul sau, reprezentatul proiectantului spaniol, Carlos Galvez Leon a subliniat, in urma intrevederii, ca proiectul va fi finalizat in timp, conform graficului de executie: ”Am agreat astazi cu CNAIR, in sedinta, mai multe lucruri si ma bucur ca pe aceasta cale pot sa realizez si o rectificare referitoare la articolele aparute in mai multe organe de presa pe tema proiectarii acestui important sector de autostrada. Precizam ca acest contract se va termina in timp, in graficul de executie. Firma va pune la dispozitie tot ce este necesar pentru a se tine de cuvant in legatura cu timpul si executia”.

Pe 23 ianuarie, Mariana Ionita, directoarea CNAIR, declara, potrivit unui comunicat de presa de la acea data, faptul ca in cazul sectorului de drum Targu Mures – Targu Neamt, „exista o incapacitate constatata”, fiind necesara monitorizarea permananenta a proiectantului spaniol:

„In ceea ce priveste proiectarea sectorului Targu Mures – Targu Neamt, exista o incapacitate constatata, de-a lungul timpului, la firma de proiectare. Din acest motiv am luat decizia sa monitorizam permanent acest prestator de servicii. Astfel, in fiecare zi de luni, la sediul ministerului analizam stadiul evolutiei serviciilor de proiectare pe acest proiect. In cadrul acestui grup de lucru interinstitutional participa autoritatile publice centrale care concura la realizarea investitiei (mediu, arheologie, avize, Apele Romane etc.) cu scopul de a simplifica si fluidiza procesul de implementare a proiectului. Acest lucru il realizam tocmai pentru ca documentatia sa corespunda, inca de la faza de initiere, cu cerintele avizatorilor importanti in procesul de implementare”.

Tot pe data de 23 ianuarie, directoarea CNAIR anuntase ca a fost atentionat proiectantul Ingenieria Especializada Obra Civil e Industrial SA, printr-o adresa transmisa la sediul central din Madrid, solicitandu-i-se alocarea unui numar mai mare de muncitori, proportional cu dimensiunea proiectului.

Autostrada Unirii – de la Targu Mures la Targu Neamt urmeaza sa strabata Carpatii Orientali, aflandu-se in acest moment in etapa de revizuire a studiului de fezabilitate.

Conform proiectului, Autostrada Unirii – de la Targu Mures la Targu Neamt va avea o lungime de 211 km, contractul pentru studiul de fezabilitate castigat de antreprenorul spaniol, in valoare de 17,58 milioane lei (fara TVA) fiind programat sa fie finalizat la 25 iulie 2021.

In ce priveste sectorul Tg Neamt – Iasi – Ungheni, aceasta se afla in procedura de achizitie publica, avand trei ofertanti.

Pana in acest moment a fost finalizata partea de DUAE, dar si evaluarea tehnica. In prezent, se asteapta avizul ANAP. Dupa primirea avizului, va urma evaluarea financiara. Estimam ca finalizarea procesului de evaluare va avea loc in prima jumatate a lunii februarie. Astfel, in cazul in care nu vor exista contestatii, la inceputul lunii martie, se poate semna contractul”, a declarat Ionita.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.