CFR a atribuit noi contracte in suma de 1,2 miliarde lei pentru lucrari de intretinere pe calea ferata. Firma care va face reparatii la calea ferata pe inca 365 km, la regionalele Galati si Constanta, este Arcada Company, una dintre cele mai mari firme romanesti din domeniul constructiilor.
”Lotul 7 (SRCF Galati): Arcada Company – oferta castigatoare in valoare de 712.328.904 lei fara TVA. Lotul 8 (SRCF Constanta): Arcada Company – oferta castigatoare in valoare de 491.375.031 lei fara TVA”, anunta CFR.
Insa ambele oferte au fost peste valorile estimate la lansarea licitatiei, de 623.401.920 lei, respectiv 430.031.880 lei.
In total, CFR a desemnat in ultima saptamana oferte castigatoare pentru lucrari de intretinere a infrastructurii feroviare (6 loturi) in suma de 3,3 miliarde lei de la bugetul de stat.
In cadrul procedurii de licitatie publica, impartita in opt loturi, aferente celor opt sucursale regionale de cale ferata, pe 19 august, au fost desemnate ofertele castigatoare, cu o valoare totala de 2,1 miliarde de lei, si pentru loturile 1, 3, 4 si 5.
”6 oferte castigatoare la procedura de licitatie deschisa pentru Lucrari de intretinere prin inlocuirea la rand a elementelor componente ale suprastructurii caii, pe o lungime de maximum 1.461 km din reteaua feroviara, lucrari care au drept scop readucerea liniilor in parametri proiectati si circulatia trenurilor cu vitezele initiale de maximum 120 km/h”, anunta CFR.
Astfel, pe 19 august 2022, au fost desemnate ofertele castigatoare pentru 4 loturi (Bucuresti, Timisoara, Cluj si Brasov), cu o valoare totala estimata de 2,1 miliarde lei:
- Lotul 1 (SRCF Bucuresti): AKTOR SOCIETATE TEHNICA ANONIMA (AKTOR S.A.) – oferta castigatoare in valoare de 459.877.319,55 lei fara TVA
- Lotul 3 (SRCF Timisoara): SALCEF SPA – oferta castigatoare in valoare de 562.428.647,70 lei fara TVA
- Lotul 4 (SRCF Cluj): SALCEF SPA – oferta castigatoare in valoare de 611.548.030,55 lei fara TVA
- Lotul 5 (SRCF Brasov): AKTOR SOCIETATE TEHNICA ANONIMA (AKTOR S.A.) – oferta castigatoare in valoare de 466.838.540,32 lei fara TVA
Pe Lotul 2 (SRCF Craiova) si Lotul 6 (SRCF Iasi), procedurile au fost anulate, toate cele 7 oferte depuse fiind declarate neconforme.
Acordurile-cadru, aferente celor 8 Sucursale Regionale de Cale Ferata (Bucuresti, Craiova, Timisoara, Cluj, Brasov, Iasi, Galati si Constanta), se vor derula pe o perioada de 4 ani si au ca obiectiv stabilirea termenilor si conditiilor ce vor guverna contractele sectoriale de lucrari (contractele subsecvente de lucrari, care se vor incheia la nivel de regionala, in limita fondurilor alocate).
De asemenea, lucrarile de intretinere prin inlocuirea la rand a elementelor componente ale suprastructurii caii si realizarea caii fara joante, care se vor executa pe o lungime de 1.461 km de cale ferata, au ca obiectiv aducerea liniei in parametri proiectati pentru viteza maxima de circulatie de 120 km/ora.
Valoarea totala estimata a acordului-cadru, impartit in 8 loturi, este de minimum 1.001.483.640 lei fara TVA si de maximum 4.216.621.320 de lei, fara TVA.
Sursa de finantare este bugetul de stat.
Viteza maxima de circulatie e de 120 km/h.