”DRUMUL REGELUI” VA FI MODERNIZAT – Tronsonul face legatura intre Valea Muresului si tara Motilor

Consiliul Judetean Arad vrea sa modernizarea drumului judetean Petris-limita judet spre Hunedoara, cunoscut drept „Drumul Regelui”. Acest tronson face legatura intre Valea Muresului si Tara Motilor.

In prezent, a fost atribuit contractul pentru elaborarea documentatiei, a proiectului tehnic, respectiv asistenta tehnica pe perioada executiei lucrarilor de modernizare.

Lungimea tronsonului care va fi modernizat este de 18,3 km.

DJ 707 are o importanta deosebita pe harta rutiera a celor doua judete, deoarece creeaza legatura intre doua obiective turistice majore, Castelul Regal de la Savarsin si statiunea balneara Vata de Jos si implicit Valea Muresului de Valea Crisului.

Drumul a fost construit in perioada postbelica din ordinul Majestatii Sale Regele Mihai I al Romaniei, fiind initial pavat in intregime cu piatra cubica.

Modernizarea acestui drum are in vedere nu doar o legatura cu judetul vecin, Hunedoara, ci mai ales dezvoltarea intregii zone, atat economic prin asigurarea unei infrastructuri adecvate atragerii de investitori, cat si turistic. Acest drum face legatura intre doua obiective regionale majore: Castelul Regal Savarsin si statiunea balneara Vata de Jos, din Hunedoara, dar potentialul turistic al zonei este mult mai mare. Avem un castigator al licitatiei privind documentarea si Proiectul Tehnic, iar pentru finantarea lucrarilor de modernizare vom depune un proiect pe fonduri europene”, a afirmat Razvan Cadar, vicepresedinte al Consiliului Judetean Arad.

Castigatoarea licitatiei este Starcom Exim, iar durata elaborarii documentatiei tehnico-economice si a Proiectului Tehnic este de 150 de zile.

De altfel, in şedinţa Consiliului Judetean Arad din 14 decembrie 2021, s-a decis alocarea sumei de 342.000 de lei pentru demararea procedurilor de achizitie a documentatiei de elaborare a lucrarilor de interventie, a proiectului pentru autorizarea executarii lucrarilor, proiect tehnic de executie si asistenta tehnica din partea proiectantului, pentru modernizarea drumului judetean DJ 707.

Articolul precedentNISSAN VREA SA CONSTRUIASCA O NOUA FABRICA IN SUA – Producatorul tine pasul cu cererea de masini electrice
Articolul următorFORD ANUNTA ZERO EMISII DIN 2035 – Comenzile pentru noua generatie a lui Ranger Raptor sunt acum deschise in Romania

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.