Primaria Municipiului Deva a lansat o licitatie, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), pentru a cumpara 26 de autobuze electrice si statii de incarcare. Valoarea estimata a contractului este de 36,82 milioane lei.
„Furnizarea de autobuze electrice si statii de incarcare. Se vor achizitiona 26 autobuze electrice (din care 4 autobuze electrice cu dimensiunea de maxim 10 m si 22 autobuze electrice cu dimensiunea de maxim 7 m) si 33 de statii de incarcare autobuze electrice (7 statii de incarcare rapida din care 3 pentru autobuze de 10 m si 4 pentru autobuze de 7 m; 26 statii incarcare lenta, din care 4 pentru autobuzele de 10 m si 22 pentru autobuzele de 7 m)„, arata anuntul primariei.
Durata contractului va fi de 10 de luni, iar finantarea va fi asigurata din fonduri europene, prin Programul Operational Regional (POR).
Termenul limita pentru depunerea ofertelor este 28 iunie, ora 15.00, acestea urmand a fi evaluate din punct de vedere tehnic si financiar pana pe 28 noiembrie, ora 18.00.
„Autonomia reprezinta distanta in km parcursa intre 2 incarcari la 100% capacitatea bateriilor electrice, in cele mai defavorabile conditii. Autonomia autobuzelor electrice va fi de minim 180 km pentru autobuzele de maxim 10 m si de minim 120 km pentru autobuzele de maxim 7 m la o viteza medie de deplasare de 20 km/h, in conditiile in care functioneaza sistemul de incalzire sau climatizare (dupa caz) la capacitatea maxima de utilizare a instalatiei de racire/incalzire si incarcare maxima de pasageri. Ofertele care nu respecta cerinta minima a caietului de sarcini vor fi declarate neconforme”, se mentioneaza in anuntul SEAP.