UN IMPORTANT FURNIZOR DE SERVICII DE LOGISTICA SE LISTEAZA PE BURSA – Compania are afaceri de 520 milioane lei

Furnizorul de servicii de logistica de pe Dunare TTS (Transport Trade Services) se listeaza pe bursa. Compania anunta ca Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a aprobatProspectul privind Oferta Publica Initiala Secundara de Vanzare de Actiuni emise.

Actionarii companiei vand jumatate din actiuni, adica 15 milioane actiuni. Oferta Publica Initiala Secundara se va desfasura in doua transe, una dedicata investitorilor de retail si una investitorilor institutionali. Transa de retail se refera la oferta spre vanzare a 2,25 milioane actiuni. Pentru investitorii institutionali sunt alocate pana la 12,75 milioane de actiuni. Valoarea nominala a actiunilor este de 1 lei.

Grupul TTS detine o puternica flota de macarale plutitoare, silozuri si platforme in porturi precum si cea mai mare flota fluviala din bazinul dunarean, formata din 466 de vase cu o capacitate totala de 768.000 tone.

In 2020, TTS Grup a înregistrat o cifra de afaceri de 520 milioane lei, EBITDA raportata de 114 milioane lei si un profit net de 44 milioane lei. Grupul a fost responsabil în 2020 pentru aproximativ 30% din traficul de pe Dunare din perspectiva volumelor transportate, a capacitatii si dimensiunii flotei proprii, pozitionandu-se ca cel mai mare transportator de marfuri pe Dunare.

Compania a investit peste 200 de milioane euro in dezvoltare pana acum.

In ultimul an, tot mai multe companii si-au anuntat intentia de a lista la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) sau de a vinde obligatiuni. Iar companiile deja listate au devenit din ce in ce mai valoroase pe masura ce investitorii si-au pastrat increderea in perspectivele privind evolutia mediului economic local.

Valoarea de piata a companiilor romanesti listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a atins noi recorduri in aprilie si a depasit 120 miliarde lei, dupa o crestere de peste 20% doar in acest an. Capitalizarea companiilor romanesti de pe piaţa principala a BVB a depasit astfel nivelul inregistrat inainte de declansarea pandemiei de coronavirus.

In primele patru luni ale anului, piata de capital din Romania a consemnat cresteri de peste 15%.

Valoarea totala a tranzactiilor cu toate tipurile de instrumente financiare a crescut cu 21,8% la finalul primelor patru luni ale acestui an comparativ cu perioada similara a anului trecut. Pe piata reglementata a BVB au fost realizate tranzactii totale de 5,5 miliarde lei, echivalentul a 1,1 miliarde euro.

Redam mai jos integral comunicatul companiei.

Prospectul privind Oferta Publica Initiala Secundara de Vanzare de Actiuni emise de TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) S.A., cel mai puternic furnizor de servicii de logistica de pe Dunare, si de Admitere la Tranzactionare pe Piata Reglementata Administrata de Bursa de Valori Bucuresti S.A. a Actiunilor Emise de TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) S.A. („Prospectul„) a fost aprobat de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara („ASF„) prin Decizia nr. 650 din 19.05.2021. Acționarii Societatii ofera spre vanzare pana la 15.000.000 de actiuni, reprezentand maxim 50% dintre actiunile emise de Societate.

Oferta Publica Initiala Secundara se va desfasura in doua transe, una dedicata investitorilor de retail si una investitorilor institutionali. Transa de retail se refera la oferta spre vanzare a 2.250.000 de actiuni, din care sub-transa A pentru 1.500.000 de actiuni cu alocare de tip „Primul venit, primul servit” dar nu mai mult de 7.000 actiuni pentru o persoana. Nu sunt admise subscrieri multiple. Sub-transa B pentru 750.000 actiuni cu alocare tip „pro-rata”. Pentru investitorii institutionali sunt alocate pana la 12.750.000 de acțiuni. Valoarea nominala a actiunilor este de 1 RON.

Grupul TTS detine o puternica flota de macarale plutitoare, silozuri si platforme in porturi precum si cea mai mare flota fluviala din bazinul dunarean, formata din 466 de vase cu o capacitate totala de 768 mii tone. Societatea mama, TTS (Transport Trade Services) S.A. este o casa de expeditii internationale de marfuri, care impreuna cu subsidiarele Plimsol din Ungaria si TTS GmbH din Austria, desfasoara activitati cuprinse in segmentul de expeditii. Transportul fluvial, operatiunile portuare, precum si activitatile de reparații nave formeaza celelalte trei segmente de activitate care sunt desfasurate prin filiale specializate din tara si din Ungaria. TTS Grup acopera peste 100 de porturi si terminale portuare de la Dunare si Marea Neagra cu legaturi pe Tisa, Sava, Rin si Main.

Compania a investit peste 200 de milioane EUR in dezvoltare si a inregistrat pe parcursul celor peste 20 de ani de activitate o evoluție constant pozitivă, marcată de inovatii, modernizarea flotei si o preocupare reala pentru reducerea emisiilor de carbon. Prin transformari si tehnologizare, compania a crescut volumul de transport de la 6 mt/an la 9 mt/an, a prelungit distanta medie de transport de la 200 km la peste 500 km si a crescut operatiunile portuare de la 1mt/an la peste 4mt/an, iar in prezent prin operatiunile TTS Grup este acoperit aproximativ 30% din traficul de pe Dunare.

Pe viitor TTS mizeaza pe crestere organica si prin achizitii cu preocupare pentru reducerea emisiilor de gaze de sera GNG, pentru atragerea de fonduri UE nerambursabile, pentru cresterea eficientei. Transportul pe cai navigabile interioare este in crestere, in plus fiind o varianta ecologica in termeni de consum de energie si emisii comparativ cu transportul terestru sau aerian. Transportul pe cai navigabile interioare asigură un grad ridicat de siguranta si contribuie la descongestionarea retelelor de transport rutier, supraincarcate in regiunile dens populate. TTS are un potential de crestere mare si stabil ca urmare a politicii UE prin care pana in anii 2030 in prima etapa si apoi pana in 2050 se vor aloca fonduri pentru cresterea transportului pe ape interioare.

In 2020, TTS (Grup) a înregistrat o cifra de afaceri de 520 mil RON, EBITDA raportata de 114 milioane RON si un profit net de 44 milioane RON, si-a mentinut profitabilitatea si a crescut eficienta prin restructurare si modernizare. TTS (Grup) a fost responsabil în 2020 pentru aproximativ 30% din traficul de pe Dunare din perspectiva volumelor transportate, a capacitatii si dimensiunii flotei proprii, pozitionandu-se ca cel mai mare transportator de marfuri pe Dunare.

Elemente principale:

  • Oferta vizeaza vanzarea de catre toti acționarii TTS, proportional, a unui numar de pana la 15.000.000 de actiuni care reprezinta 50% din actiunile emise de societate, in doua transe. Transa de retail, care va fi de pana la 2.250.000 de Actiuni Oferite si transa investitorilor institutionali, care va fi de pana la 12.750.000 din Actiunile Oferite ramase.
  • Se va solicita admiterea la tranzactionare pe piața reglementata administrata de BVB.
  • TTS (Transport Trade Services) S.A., impreuna cu subsidiarele pe care le consolideaza („TTS (Grup)„) este unul dintre liderii segmentului de servicii logistice integrate din bazinul Dunarii, asigurand activitati de expeditie de marfuri, transport fluvial, operatiuni portuare. Anual, TTS Grup transporta pe Dunare 9 milioane tone de marfa, in special cereale, minerale si produse laminate din otel, chimicale, respectiv roca fosfatica si ingrasaminte chimice.
  • TTS (Grup) detine o flota fluviala (barje, impingatoare, nave cu autopropulsie), modernizata cu o capacitate totala de 768 mii tone si o flota de 6 macarale plutitoare de mare capacitate. Flota fluviala poate acoperi orice ruta de pe traseul Dunare-Rin-Main si afluenti, Sava, Tisa.
  • Operatiunile comerciale ale TTS (Grup) se desfasoara in 9 tari riverane Dunarii, respectiv in Romania, Serbia, Ungaria, Croatia, Bulgaria, Austria, Slovacia, Ucraina si Germania. TTS (Grup) detine active proprii pentru operatiuni intra-portuare: depozite, platforme, instalatii, macarale, in 10 terminale portuare, trei in Constanța si 7 pe cursul Dunarii (Braila, Galati, Giurgiu, Oltenita, Bechet si Turnu Severin in Romania, precum si Fajsz in Ungaria).
  • Vanzarile TTS (Grup) au atins, in anul 2020, 520 milioane RON, cu EBITDA raportat de 114 milioane RON si un profit net de 44 milioane RON.
  • Prin modernizari si investitii constante, flota TTS (Grup) are in prezent o amprenta a emisiilor GNG la aproximativ jumatate sub media inregistrata la nivelul EU-27 aferent segmentului de transport pe ape interioare.
  • Transportul pe apa, atat maritim cat si ape interioare, este un sector strategic care permite realizarea a 76% din comertul extern al UE și 40% din comertul intern al UE. Are un rol important intr-un mix modern de transport, rol care va creste pana in anul 2050, odata cu trecerea planificata a transportului european catre metode de transport cu emisii de gaze de sera mai reduse, precum transportul pe ape interioare.
  • Romania are in plan, pentru urmatorii 10 ani, investitii in valoare de 4,5 miliarde EUR in infrastructura pe Dunare, in porturile dunarene si in portul Constanta, ca parte a unui program strategic de valorificare a pozitiei tarii ca ruta comerciala centrala intre Europa si Asia.
Articolul precedentINTERVIU CU PRESEDINTELE AKTOR IN ROMANIA – Christos Panagiotopoulos face marele anunt: „In toamna acestui an se va circula pe autostrada Sebes Turda”. Compania Aktor opereaza si lucrari de cale ferata in tara noastra
Articolul următorACHIZITE DE 26 AUTOBUZE ELECTRICE – Municipiul Deva a lansat licitatia pentru un contract de 37 milioane lei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.