Compania Nationala de Investitii Rutiere (CNIR) a atribuit luni, 29 septembrie 2025, asocierii de constructori romani SA&PE Construct S.R.L (Lider asociere)- Spedition UMB-Tehnostrade S.R.L.-Arcada Company contractul pentru construirea Drumului Expres Focsani-Braila.
Asocierea a fost desemnata castigatoare cu o oferta de 4,29 miliarde lei (fara TVA), iar contractul poate fi semnat daca in termen de 10 zile nu se depun contestatii.
Contractul are o durata de 42 de luni (sase luni etapa de proiectare si 36 de luni pentru lucrari) si este finantat din fonduri europene Programul Transport 2021-2027 si din fonduri de la buget.
Pe traseul din judetele Vrancea si Braila sunt prevazute:
-57 de structuri (poduri/viaducte);
-sase noduri rutiere (Nodul Focsani-intersectie A7, Milcovul, Maicanesti, Corbu, Silistea si nodul rutier Braila -intersectie Drum Expres Buzau-Braila);
-doua parcari de scurta durata si un spatiu de servicii prevazut cu zona rezervata pentru benzinarie si spatiu pentru comert/alimentatie publica.
”Drumul Expres Focsani-Braila are o lungime de 73,5 kilometri si va asigura legatura intre Autostrada Moldovei Ploiesti-Pascani (A7), Podul peste Dunare de la Braila, Drumul Expres Braila-Galati, Tulcea si Constanta. Acest obiectiv a fost licitat intr-un singur lot, devenind astfel cel mai lung tronson de drum de mare viteza care va fi construit in cadrul unui singur contract, dar antreprenorul, un consortiu cu experienta solida, va putea deschide circulatia pe tronsoane functionale independent”, a declarat directorul General al CNIR, Gabriel Budescu.