S-a finalizat un proiect strategic pe calea ferata. Compania Nationala de Cai Ferate „CFR” SA anunta ca incepand de vineri, 29 august 2025, ora 18:10, circulatia feroviara va fi redeschisa in Statia CF Lugoj, ca urmare a finalizarii lucrarilor din Faza I a proiectului strategic „Modernizarea liniei feroviare Caransebes – Timisoara – Arad, Lotul 2”.
Schimbarile
–liniile 3 si 4 au fost electrificate, liniile 5 si 6 au fost montate, iar linia spre Buzias a fost modernizata si redeschisa;
-au fost montate 17 aparate de cale noi, pentru o circulatie mai sigura si mai fluenta;
-s-au construit doua peroane moderne (400 m si 300 m), cu copertine, iluminat LED si panouri fotovoltaice;
a fost realizata o pasarela pietonala inchisa, care faciliteaza accesul intre Strada Barzavei si peronul 3 (urmand ca, in etapele urmatoare, sa fie dotata cu lifturi si scari pentru acces complet la toate peroanele);
-au fost montate panouri fonoabsorbante pe 762 m, pentru reducerea zgomotului si cresterea calitatii mediului urban.
Redeschiderea circulatiei in Statia CF Lugoj reprezinta un progres semnificativ in modernizarea liniei feroviare Caransebes – Timisoara – Arad, parte a coridorului european Rin – Dunare.





