TRASEUL A13 BRASOV-BACAU SE MODIFICA – CNIR si CJ Brasov reconfigureaza traseul in lungime de 162 kilometri pentru a facilita realizarea unui obiectiv de importanta strategica in zona Sanpetru

Traseul Autostrazii A13 Brasov-Bacau se modifica. Anuntul a fost facut de Compania Nationala de Investitii Rutiere (CNIR) in urma intalnirii pe care compania a avut-o cu reprezentantii Consiliului Judetean Brasov. In cadrul intalnirii de lucru de la finalul saptamanii trecute s-a agreat necesitatea reconfigurarii traseului autostrazii Brasov-Bacau pentru „a facilita realizarea unui obiectiv de importanta strategica in zona Sanpetru”.

„Intalnirea a avut loc in contextul necesitatii reconfigurarii variantei de traseu propuse initial, reproiectare necesara pentru a facilita realizarea unui obiectiv de importanta strategica in zona Sanpetru”, precizaza CNIR.

Conform precizarilor CNIR, traseul Autostrazii A13 Brasov-Bacau se va modifica in zona localitatilor Sanpetru, Harman si Prejmer.

,,Ori de cate ori va fi necesar, ne vom deplasa in teren si vom da curs solicitarilor, obiectivul fiind ca infrastructura pe care Compania o dezvolta sa deserveasca in cel mai eficient mod comunitatile locale”, a subliniat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.

In cadrul intalnirii, directorul Directiei Investitii din cadrul CNIR, Grigore Chis, a propus doua variante alternative de traseu in zona celor trei localitati, avand in vedere ca revizuirea traseului va trebui sa respecte ariile naturale protejate, zonele rezidentiale, investitiile in desfasurare si planurile urbanistice zonale.

In zilele urmatoare, specialistii CNIR, alaturi de Prestatorul care realizeaza Studiul de Fezabilitate, vor avea, la sediile primariilor implicate, discutii asupra modului in care va fi revizuit traseul, tinandu-se cont atat de documentatiile existente, de realitatea din teren, dar si de opiniile exprimate de cetateni si alti factori implicati.

Proiectul Autostrazii A13 Brasov-Bacau a fost preluat de Compania Nationala de Investitii Rutiere (CNIR) de la Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) la finalul anului 2024.

Proiectul se afla la acel moment in faza elaborarii Studiului de fezabilitate, pe care acum CNIR trebuie sa vegheze pentru a fi finalizat.

Contractul pentru elaborarea Studiului de fezabilitate a fost castigat de Consitrans in licitatia organizata de CNAIR, la o valoare totala de 81 milioane lei, fara TVA.

A fost practic a treia licitatie pentru finalizarea proiectarii preliminare, iar desemnarea castigatorului s-a facut dupa jumatate de an de amanari.

Conform contractului in desfasurare, studiul de fezabilitate trebuie finalizat in 24 luni, termen calculat de la momentul inceperii activitatii, respectiv septembrie 2024.

Consitrans SRL trebuie astfel sa predea in septembrie 2026 urmatoarele documente :

• Studiu si Proiect Geotehnic

• Studiu Topografic

• Studiu Arheologic

• Documentatia de mediu (Acord de Mediu)

• Studiu de Fezabilitate final

Sectorul Brasov-Bacau al Autostrazii A13 se va conecta cu viitoarea Autostrada Sibiu-Fagaras-Brasov printr-un nod de mare viteza in zona localitatii Codlea, iar in zona Bacaului, la Racaciuni cu Autostrada Moldovei -A 7.

Proiectul face parte din coridorul de conectivitate ,,Carpatia” si este inclus in Planul Investitional al Romaniei 2021-2030

Articolul precedent46 MILIOANE LEI PENTRU PISTE DE BICICLETE – CJ Bihor construieste trasee cicloturistice in muntii Apuseni, pentru realizarea unei legaturi cu judetele Alba si Cluj, pe bani de la PNRR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.