Vesti bune: se modernizeaza o noua linie de cale ferata. Valoarea investitiei este de 300 milioane euro.
Guvernul condus de Marcel Ciolacu (foto) a aprobat inceperea negocierilor cu Banca Europeana de Investitii pentru asigurarea finantarii de 300 milioane de euro pentru modernizarea liniei feroviare Caransebes-Timisoara-Arad.
Consiliul de Administratie al Bancii a aprobat aceasta finantare in cursul lunii februarie 2024.
Valoarea estimata a proiectului este de 1,758 miliarde de euro (inclusiv TVA si achizitia de trenuri). Cea mai mare parte din aceasta suma – 1,1 miliarde de euro – va fi asigurata prin Planul National de Redresare si Rezilienta, iar diferenta, de statul roman. Astfel, suma de 300 de milioane de euro finantata de BEI va sprijini autoritatile romane in acoperirea acestei contributii.
Proiectul de investitii este compus din patru loturi si are o lungime de peste 160 de kilometri. Implementarea proiectului a inceput in decembrie 2022 si este estimat a fi finalizat la finalul anului 2027.