Lotul 2 al Drumului Strategic a fost receptionat vineri 15 decembrie 2023. Este vorba de DJ 282, Rauseni – Hlipiceni – Todireni – Albesti – Trusesti – Dangeni – Hanesti, care masoara 51,182 de kilometri. Receptia lucrarilor s-a facut in prezenta reprezentantilor Inspectoratului de Stat in Constructii, a proiectantului, a constructorilor, a supervizorului, dar si a primarilor comunelor prin care trece acest lot de drum modernizat.
Lucrarile au o garantie de 60 de luni si s-au ridicat la 247 milioane de lei, echivalentul a 50 de milioane de euro.
„Am promis ca vom moderniza infrastructura judeteana si asta am si facut. Drumul Strategic a fost un obiectiv prioritar si am reusit sa implementam proiectul desi foarte putini ne dadeau sanse de reusita in urma cu doi ani. Vom continua investitiile pe fonduri europene cu realizarea Drumului Vamii, astfel incat sa redam caracterul strategic axei Botosani – Iasi, care va porni din nord, din Vama Radauti-Prut, si va face, in sud, conexiunea cu judetul Iasi. Am demonstrat ca acolo unde exista vointa, putem rezolva problemele importante ale comunitatii noastre”, a declarat Doina Federovici, presedintele Consiliului Judetean Botosani, care a subliniat ca dincolo de importanta economica a drumului, are multumirea sufleteasca pentru ca si locuitorii din sudul judetului, si numai, au acum conditii decente de circulatie.
Vicepresedintele CJ Botosani, Dorin Birta, cel care a condus comisia de receptie, s-a declarat multumit de calitatea lucrarilor.
„Prin investitia facuta de catre Consiliul Judetean Botosani s-au creat premisele dezvoltarii regiunii de sud si de est a judetului. De asemenea, a crescut siguranta circulatiei rutiere, iar timpii in care se parcurg distantele dintre localitatile din sudul judetului au scazut substantial”, a declarat Dorin Birta.