Prima transa de autobuze electrice, achizitionate prin intermediul proiectului Green Line, a ajuns in Valea Jiului. Este vorba de sase autobuze care vor asigura transportul public de persoane intre orasele Vaii Jiului. De curand, au demarat si lucrarile la depoul din municipiul Vulcan, unde vor fi garate autobuzele electrice. In luna aprilie a acestui an, Consiliul Judetean Huneodara, reprezentat de presedintele Laurentiu Nistor, a semnat contractele de furnizare de autobuze electrice si statii de incarcare autobuze electrice, din cadrul proiectelor „Linia verde de autobuze electrice intre Petrila – Petrosani – Aninoasa – Vulcan – Lupeni – Uricani – Green Line Valea Jiului” – Componenta 1 si Componenta 2 – LOT.
In cadrul Componentei 1, vor fi livrate 8 autobuze electrice fabricate in Turcia, 4 statii de incarcare rapida, 10 statii de incarcare lenta, 2 statii de incarcare rapida autovehicule/ autobuze electrice si alte 4 echipamente. Valoarea acestui contract de furnizare se ridica la 21.110.600 lei (TVA inclusa).
In cadrul Componentei 2, vor fi livrate 18 autobuze electrice, 8 statii de incarcare rapida si 20 de statii de incarcare lenta. Contractul de furnizare are o valoare de 44.744.000 lei (TVA inclusa).
In total, prin cele doua contracte de furnizare, pentru Linia verde Green Line Valea Jiului, vor fi livrate 26 de autobuze electrice, 12 statii de incarcare rapida, 30 de statii de incarcare lenta, 2 statii de incarcare rapida autovehicule/ autobuze electrice si alte 4 echipamente.
Proiectele „Linia verde de autobuze electrice intre Petrila – Petrosani – Aninoasa – Vulcan – Lupeni – Uricani – Green Line Valea Jiului” – Componenta 1 si „Linia verde de autobuze electrice intre Petrila – Petrosani – Aninoasa – Vulcan – Lupeni – Uricani – Green Line Valea Jiului” – Componenta 2 sunt finantate prin Programul Operational Regional (POR) 2014-2020.
“Obiectivul principal al proiectului il reprezinta imbunatatirea conditiilor de transport public de persoane, reducerea emisiilor de carbon prin utilizarea unor mijloace de transport nepoluante si adaptarea la nevoile actuale de mobilitate urbana din Valea Jiului”, precizeaza Consiliul Judetean Hunedoara.
Proiectele sunt realizate de Consiliul Judetean Hunedoara in parteneriat cu Unitatile Administrativ-Teritoriale (UAT) din Valea Jiului, prin Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara (A.D.I.) pentru transport public zonal (Green Line) in Valea Jiului.
Linia verde de autobuze electrice va deservi patru trasee care insumeaza 125 de kilometri dus-intors.