Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anuntat ca in urmatoarele saptamani va fi numit un manager general al Tarom care provine din zona corporatista. Oficialul spune ca Tarom este un brand “pe care nu putem sa il aruncam la gunoi”, dar compania trebuie sa se aseze pe criterii economice valide. Grindeanu a mai spus ca el nu a intalnit institutie cu angajati mai multi, neamuri ei intre ei.
“Probabil ca in urmatoarele doua, trei saptamani vom avea un manager general care provine din zona aceasta, sa zicem corporatista, si care nu neaparat are o legatura cu zona de aviatie, dar are foarte mare legatura cu modul in care se conduce o companie, o multinationala. Poate ca asta este solutia pentru a iesi din acest cerc vicios”, a declarat miercuri Sorin Grindeanu.
El a spus ca Tarom trebuie sa se aseze pe criterii economice valide, insa cu acest numar de personal pe care il are Tarom, lucrurile nu stau in picioare economic.
Potrivit ministrului, autoritatile se afla in discutii cu Comisia Europeana cu privire la un ajutor de stat acordat Tarom.
“A doua parte, cea legata de companie in sine, e urmatoarea. Suntem in dialog, asa cum bine stiti, nu mai e la noi, suntem in dialog cu Comisia Europeana legat de ajutorul de stat, pe care trebuie sa il primim si sper sa il primim in saptamanile… Suntem in discutii cu doamna vicepresedinte Vestager si am inteles ca a fost si perioada asta de vacanta si la nivel de Comisie Europeana, dar odata si odata trebuie sa se inchida acest subiect, am livrat toate lucrurile care ni s-au cerut astfel incat sa primim acest ajutor de stat. Si da, va spun cat se poate de clar ca imi doresc si stiu asta si am vorbit si cu prim-ministrul, imi doresc sa salvam aceasta companie. Toata lumea isi doreste. E un brand pe care nu putem sa il aruncam la gunoi, dar trebuie sa se aseze pe criterii economice valide. In acest moment, cu acest numar de personal pe care il avem la Tarom, lucrurile nu stau in picioare economic”, a adaugat ministrul Transporturilor.
Proiectul bugetului de venituri si cheltuieli pentru anul 2023 al Tarom prevede o pierdere de 62,416 milioane de lei, in scadere cu 28,79%, respectiv cu suma de 154,349 milioane de lei fata de pierderea aprobata in bugetul de venituri si cheltuieli aferent anului 2022, si in scadere cu 20,53%, echivalentul a 241,641 milioane de lei, comparativ pierderea preliminata/realizata la data de 31 decembrie, anul trecut.
Numarul de personal prognozat pentru finele anului 2023 este de 1.314 salariati.
Castigul mediu lunar pe salariat (lei/persoana) determinat pe baza cheltuielilor de natura salariala, recalculat conform Legii anuale a bugetului de stat pe anul 2023 – Legea nr. 368/2022, in valoare de 10.592,85 lei/salariat, a fost estimat in crestere cu 18,03% in comparatie cu valoarea preliminata/realizata in anul precedent.