Etapa importanta pe santierul lotului Chiribis-Biharia : constructorul a inceput montarea grinzilor, pe traseul lotului cu o lungime de 28,5 kilometri din judetul Bihor fiind prevazute 18 structuri (poduri). In prezent, se lucreaza la montarea grinzilor aferente structurii 49 (pod peste Autostrada).
Compania Nationala de Investitii Rutiere (CNIR) anunta ca in total, peste 600 de grinzi urmeaza sa fie montate la podurile subsectiunii 3C2 Chiribis-Biharia.
In paralel cu montarea grinzilor se lucreaza si la :
-asternerea primului strat de asfalt, cu un progres de doi kilometri;
-relocarea DN 19E pe o lungime de aproximativ cinci kilometri;
-executia celor 18 structuri.
Contract de 785 milioane lei
Lucrarile pe intreg lotul se apropie de 30 % executie, mobilizarea constructorului fiind foarte buna in santier, cu 500 de persoane si 300 de utilaje si echipamente.
Contractul cu Asocierea Precon Transilvania-Citadina 98 are o valoare de 785 milioane lei, finantarea fiind asigurata din Programul Transport PT 2021-2027 si din fonduri de la Bugetul de Stat.





