A fost desemnat castigatorul Lotului 1 al Drumului Expres Arad-Oradea. In lungime de 33,7 kilometri, Lotul 1 al Drumului Expres urmeaza sa fie construit de Asocierea PRECON TRANSILVANIA SRL – AUTOMAGISTRAL PIVDEN SRL. Valoarea contractului este de 2,32 miliarde lei, fara TVA, contractul fiind finantat prin Programul Transport (PT) 2021-2027. Termenul de executie este de 24 de luni.
Trebuie mentionat ca Lotul 3 al Drumului Expres Arad-Oradea a fost castigat la licitiatie tot de Asocierea PRECON TRANSILVANIA SRL – AUTOMAGISTRAL PIVDEN SRL, in luna decembrie 2024.
In ce priveste Lotul 2 al Drumului Expres Arad-Oradea, Asocierea Romano-Ucraineana nu se afla printre cei opt ofertanti.
Directorul general al Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a precizat ca „pe traseul lotului 1 (33,7 km) al DEx Arad – Oradea se vor construi inclusiv 32 de lucrari de arta, printre care un pasaj in lungime de 727 metri, peste Calea Ferata si DC77”.
Totodata, va fi executat si un drum de legatura dintre DN79 si Salonta, in lungime de 5,3 kilometri.
Drumul Expres Arad – Oradea are o lungime de 120,47 km si se imparte in 3 loturi:
– Lotul 1 ( 33,7 km), la care se adauga drumul de legatura la DN 79 – Salonta (5,3 km),
– Lotul 2 ( 39,7 km), la care se adauga drumul de legatura pana la granita cu Ungaria (10 km),
– Lotul 3 (47,07 km), la care se adauga Drumul de legatura cu zona industriala Arad Vest (2,9 km).
Contractul poate fi semnat peste 10 zile, daca nu vor fi depuse contestatii.
Drumul Expres Arad-Oradea urmeaza sa traverseze urmatoarele UAT-uri:
Bihor: Oradea, Sanandrei, Nojorid, Sannicolau Roman, Gepiu, Cefa, Madaras, Salonta, Ciumeghiu, Avram Iancu;
Arad: Arad, Zerind, Chisineu-Cris, Socodor, Simand, Macea, Zimandu Nou, Sofronea.
„Acest proiect este rezultatul unui parteneriat semnat in noiembrie 2020 intre Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, CNAIR si autoritatile locale (Consiliul Judetean Bihor, Consiliul Judetean Arad, Primaria Oradea si Primaria Arad) si ma bucur ca incepe sa dea roade.
Este unul dintre cele mai importante proiecte descentralizate, iar acest succes intareste ceea ce am spus si sustinut mereu, si anume faptul ca una dintre cele mai bune decizii pe care le-am aplicat, incepand cu 2020, la nivelul Ministerului Transporturilor in ceea ce priveste dezvoltarea capacitatii administrative, consta in descentralizarea unor proiecte, chiar si majore, cum este acest caz, catre autoritatile locale sau asocieri dintre acestea”, precizeaza secretarul de stat Irinel Scriosteanu.